Copii

#relatii copii parinti #copii parinti

Cheia unei relatii fericite copil-parinte

De Ziua Internationala a Copilului, specialistii au facut o analiza a relatiilor parintilor moderni cu copii lor. Concluzia: desi traim intr-o societate aflata in permanenta miscare, afectata mai mult ca niciodata de “nu am timp”, studiile arata ca parintii nu si-au luat rolul atat de serios ca in ultimii ani.

“In medie, parintii de azi petrec mai mult timp cu copiii lor decat parintii sau bunicii nostri. Ei sunt mai constienti de amprenta lasata de generatiile anterioare si fac eforturi sa creeze un mediu de siguranta, preocupandu-se de sanatatea emotionala a copilului in aceeasi masura ca de cea fizica. Dezvoltarea parentingului prin cartile si cursurile care au explodat in ultimii ani si pe piata din Romania reusesc sa ofere parintilor o baza de cunoastere si sfaturi psihologice utile pentru o educatie pozitiva si echilibrata a copiilor. intrebarea pe care tot mai multi colegi de breasla ne-o punem este daca aceasta atentie concentrata asupra copilului este intr-adevar cheia unei fericite relatii relatii copil-parinte, iar studiile internationale arata total contrariul”, afirma psihoterapeutul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

“Cum sa-mi fac copilul fericit” este un gand care preocupa toti parintii, dar cat timp isi dedica ei pentru propria stare de bine?

In opinia psihologului Angela Nutu, de cele mai multe ori parintii se simt egoisti atunci cand se concentreaza asupra lor, dar cercetarile arata ca exact acest lucru ar putea aduce schimbari favorabile in viata copiilor; si asta pentru ca starea de bine a copiilor este strans legata de bunastarea parintilor.

Mai mult decat atat, un studiu realizat de specialisti in Finlanda a aratat cum bunastarea psihica a unui parinte si iubirea de sine afecteaza in mod direct dezvoltarea copilului. Acest studiu face parte dintr-un amplu studiu finlandez numit “Pasi catre dezvoltarea sanatoasa si bunastarea copiilor (STEPS)”. Grupul de studiu a inclus 120 de familii. Anxietatea sociala si depresia sociala a mamei si tatalui au fost evaluate in timpul sarcinii si la 18 luni dupa nasterea copilului. Interactiunea triadica dintre mama, tata si copil a fost studiata intr-un cadru de joc la Lausanne. Rezultatele au aratat ca simptomele materne de depresie in timpul sarcinii si anxietatea sociala au influentat in mod direct interactiunea intre membrii familiei si dezvoltarea psihica echilibrata a copilului. Eficacitatea tatalui in realizarea sarcinilor paterne a fost si ea asociata cu starea de bine a mamei. Constatarile sugereaza ca bunastarea psihica materna si eficacitatea paterna in sprijinul emotional sunt componente importante ale interactiunii cu copilul.

“Pentru orice parinte, scopul prioritar este sa insufle valori bune, sa fie un model pozitiv si sa exercite o atitudine parentala constienta. Cheia este increderea de sine si sentimentul de apartenenta, senzatia de siguranta, sprijin si iubire neconditionata in cadrul familiei care contureaza un model in care parintii functioneaza sanatos pentru a oferi bunastarea copilului. Acesti factori stimuleaza in final cresterea psihologica si biologica a copilului”, conchide psihoterapeutul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Sursa foto: Pixabay.com

  •   2018-05-31
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din copii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Boala care

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Servicii pentru acasa

Cauta
in

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.