Cresterea copilului

Bataia la copii, o metoda de pedeapsa eficienta?

Daca in trecut bataia la copii era un lucru aparent normal, la care apelau parintii ori de cate ori vroiau sa-i pedepseasca pe micuti, in zilele noastre a devenit un subiect foarte delicat. Bataia era considerata o metoda indispensabila de educare si formare a copilului. In schimb, parintii din ziua de azi au descoperit si dezvoltat metode mai bune si mai practice de a-si face micutii sa ii asculte.

Mai mult decat atat, bataia aplicata copiilor este interzisa din punct de vedere legal si se pedepseste cu inchisoarea in cele mai multe state. In aces sens,  s-au format adevarate campanii si organizatii care protejeaza copiii de aceasta forma de abuz.
 
In ciuda acestor fapte, de curand, un studiu realizat la Colegiul Calvin din SUA a provocat o serie de reactii aprinse. Potrivit acestuia, loviturile aplicate cu limita  asupra copiilor intre 2 si 6 ani ii pot ajuta pe acestia sa reuseasca mai bine in viata.

Astfel, din acest studiu efectuat pe un esantion de 2600 de participanti, reiese faptul ca spre deosebire de cei care nu au fost batuti niciodata, micutii care pana la varsta de 6 ani au fost loviti usor de parinti in scopul de a fi disciplinati au rezultate mai bune la scoala si au sanse mai mari de a fi fericiti in viata adulta.

Totusi, conform aceluiasi studiu rezulta si faptul ca micutii care au trecut de pragul de 6 ani si care sunt in continuare loviti risca sa dezvolte probleme de comportament si chiar comportamente antisociale accentuate.


Parerea specialistilor despre bataia la copii


Psihologi renumiti si-au dat cu parerea despre acest subiect, starnind reactii contradictorii. Astfel, daca Penelope Leach (psiholog britanic, autoare a unor carti foarte apreciate despre copii si educatie) declara ca este categoric impotriva violentei asupra copiilor, psihologul Aric Sigman sustine ca sunt mari diferente intre o palma data ocazional unui copil mic, din motive intemeiate, si violenta fizica prelungita timp de ani de zile.

„Bataia este o forma de abuz, nu de disciplinare a copilului. Se spune in acest studiu ca bataia a dus la rezultate mai bune la scoala, dar se pierd din vedere consecintele bataii asupra psihicului unui copil, asupra suferintei lui emotionale declansata de abuzul fizic. Aceste lovituri (fie ele si cu limita, cum se spune in studiu) aplicate cu scopul de a disciplina, pot avea urmari negative asupra dezvoltarii copilului. Un copil batut la varsta mica (intre 2 si 6 ani) va deveni o persoana timida,  umila , fara initiativa,  pentru ca va dezvolta teama de a gresi, si la randul lui, poate sa manifeste un comportament agresiv si  sa invete sa urasca. Din punctul meu de vedere, exista multe metode pozitive de disciplinare a copiilor care dau rezultate  minunate,  care ajuta copilul sa se dezvolte armonios, sa discearna intre bine si rau, sa aiba incredere in sine si ceilalti, sa obtina rezultate bune la scoala”, ne-a declarat  Gina Marin, psiholog pentru www.cautabona.ro


Comunicarea, proces esential in dezvoltarea psihica a unui copil


La un moment dat, fiecare parinte poate simti ca a ajuns la capatul rabdarii si ca exista anumite situatii in care copilul merita sanctionat, insa nu trebuie sa uite faptul ca exista multe alte pedepse, care nu implica lovire, si care sunt de zeci de ori mai bune din punct de vedere al rezultatelor obtinute.


Nu uita ca un copil batut va creste cu ideea ca este absolut normal sa lovesti pe cineva atunci cand consideri ca persoana respectiva greseste si, mai ales, va crede ca este bine sa folosesti violenta atunci cand cineva te supara. De asemenea, parintii sunt oglinda copiilor si ca micutii vor repeta ceea ce vad la parintii lor, de cate ori vor avea ocazia si nu vor ezita sa isi loveasca atat prietenii sau colegii, cat si fratii, parintii si chiar bunicii.


Cel mai recomandat este sa discuti sincer cu copilul tau, sa ii explici ce este bine si ce este rau, de ce nu are voie sa faca lucrurile pe care tu i le interzici si care sunt urmarile daca el nu tine cont de parerea ta. Astfel, micutul tau va fi constient si va invata inca de mic ca totul se poate rezolva prin comunicare si nu prin violenta fizica.

Statistici privind violenta domestica in cazul copiilor


80,9% dintre copii considera ca violenta nu este o metoda buna de educare sau de corectare a comportamentului;

37% dintre copii sufera enorm atunci cand sunt loviti;

21% dintre copii se simt umiliti atunci cand sunt batuti, iar 16% se simt fara aparare;

80% dintre copii si-ar dori ca statul sa ii pedepseasca pe adultii care isi bat copiii;

4,5% dintre copii au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa bataile aplicate de catre parinti.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului