Cresterea copilului

#forma #sanatate #copii #miscare #fitness #timp liber #viata sanatoasa #efort fizic

7 minute de miscare pe zi! Doar de atat au nevoie copiii pentru a fi in forma

Copiii au nevoie de doar sapte minute pe zi de miscare intensa pentru a fi sanatosi. Cu toate acestea, cei mai multi dintre ei nu fac aproape deloc miscare. Potrivit unui nou studiu, peste 70% dintre copii isi umplu timpul liber cu activitati sedentare si doar 0,6% dintre ei fac miscare intensa in mod frecvent.

Miscarea, esentiala pentru un organism sanatos

Profesorul Richard Lewanczuk, autorul studiului, arata ca reclamele care promoveaza miscarea sunt extrem de educative si demonstreaza importanta activitatilor fizice care, efectuate chiar si timp de 5 minute pe zi, sunt extrem de benefice pentru organismul uman.

Astfel, studiul, confirmand ceea ce reclamele promoveaza de ani buni, indica faptul ca adolescentii si copiii nu au nevoie de antrenamente lungi si intense pentru a se bucura de beneficiile miscarii, sapte minute pe zi fiind suficiente pentru a stimula intreg organismul.

Cercetatorul atrage insa atentia ca aceste sapte minute trebuie sa contina exercitii fizce intense, pentru a preveni acumularea de kilograme in plus, obezitatea si consecintele adverse ale acesteia pentru sanatate.

Cercetatorii de la Universitatea Alberta din Canada au monitorizat peste 600 de copii, cu varste cuprinse intre 9 si 17 ani, care locuiau in orasul canadian Leduc si in zonele apropiate. Copiii au purtat monitoare care au inregistrat activitatea lor fizica timp de sapte zile. In plus, au fost monitorizate si greutatea, circumferinta abdominala si tensiunea arteriala a copiilor participanti la studiu.

Stilul de viata modern, un stil sedentar

Echipa de cercetatori a reunit datele si a descoperit ca peste 70% dintre copiii monitorizati isi petreceau timpul implicandu-se in activitati sedentare, 23% in activitati fizice usoare, in timp ce doar 0,6% faceau miscare intensa.

Cu cat miscarea este mai intensa, cu atat copiii sunt mai putin supusi riscului de a deveni supraponderali si obezi sau de a se confrunta cu probleme cardiace, sustin expertii.

Autorii studiului atrag astfel atentia ca o simpla plimbare prin parc nu este suficienta pentru a imbunatati tonusul fizic. Pentru a obtine rezultate vizibile, copiii trebuie sa isi schimbe stilul de viata, sa petreaca mai mult timp in aer liber si sa participe la activitati intense, acestea fiind esentiale pentru dezvoltarea sanatoasa a celor mici.

Sursa foto: liveitupwithmonica.blogspot.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Expertul Acasa.ro, Silvia Teodorescu, arhitect

Pune o intrebare