Cresterea copilului

# insomnia # de ce nu dorm copiii #bebelusi

Cate ore de somn pierd parintii in primul an de viata al copilului

90% din mame, dar si un procent semnificativ din tati pierd pana la 4 ore de somn in fiecare noapte, in primul an de viata al micutului. Per total, parintii pierd 60 de zile in primele 12 luni ale vietii copiilor, comparativ cu cei care fie au depasit anul intai, fie nu au copii, scrie publicatia de specialitate Ask Mum din Marea Britanie.

In pofida tuturor orelor de somn pierdute, o treime dintre parinti cred ca nu exista nimic mai minunat decat sa petreaca timp cu micutul, chiar si in timpul noptii. Totusi, specialistii avertizeaza ca nevoia de somn a parintilor nu se diminueaza odata cu aparitia copiilor, asa ca tot 8-9 ore de somn pe zi sunt necesare pentru a functiona la capacitate fizica si mentala maxima. 

De altfel, inclusiv copilul va beneficia de starea de bine pe care parintii o vor avea daca vor dormi suficient. Prin urmare, parintii sunt sfatuiti sa se organizeze pe cat posibil pentru a avea si timp de odihna sau sa apeleze la rude apropiate, in care au incredere, care sa-i ajute atunci cand se apropie de capatul puterilor. 

  •   2015-05-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Laura Matei

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Reguli de calatorie cu animalul de companie

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Diabetul si terapia cu insulina la feline

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii