Cresterea copilului

#animale #caine #pisica #copii

Ce faci cand copilul isi doreste un animal

Foarte multi copii isi doresc sa aiba un animalut cu care sa se joace si de care sa aiba grija. Totusi, cei mai multi parinti resping inca din start ideea de a detine un animal, cu atat mai mult daca locuiesc intr-un apartament.


Daca inca esti in dubiu si nu esti convins de faptul ca ar trebui sa ii daruiesti un animal, iata cateva motive pro si contra asupra a ceea ce implica adoptarea unui animalut.


Motive pro


Il ajuta pe copil devina mai responsabil


Orice animal, indiferent de marime sau specie, are nevoie de ingrijire, iar aceasta responsabilitate ii va reveni, evident, copilului tau. Acest lucru nu poate fi decat o situatie buna de exploatat , pentru ca poate fi momentul potrivit pentru a-l invata pe acesta ca atunci cand obtine ceva, trebuie sa dea ulterior dovada de multa seriozitate.


Explica-i copilului ca un caine, de exemplu, trebuie scos afara de cel putin trei ori pe zi (prima oara foarte de dimineata), ca animalul trebuie hranit si spalat si ca toate aceste responsabilitati ii revin lui.


Copilul va avea mereu un companion de joaca


Daca puiul tau este singur la parinti si se plictiseste pentru ca nu are cu cine sa se joace, poate ca un animalut este o idee buna. Un caine, o pisica sau un porcusor de guineea il va ajuta pe copil sa nu se simta singur si sa aiba mereu un companion de joaca.


In mod sigur un caine il va ajuta sa nu se refugieze in jocurile pe calculator si sa gaseasca mereu de facut noi activitati in aer liber.


Motive  contra


Lasa par


Daca animalul pentru care ai optat este unul blanos si locuinta lui este alaturi de voi in interiorul casei, atunci firele de par care cad permanent devin o problema. Parul pe care acesta il va lasa in casa mai ales in perioada naparlirii poate reprezenta chiar o sursa de alergie.


Necesita ingrijire


Pentru ca un caine sau o pisica sa aiba o sanatate absolut perfecta si implicit sa nu va transmita boli, este recomandat sa ii pui la dispozitie un regim alimentar sanatos, sa ii faci toate vaccinurile si sa il ingrijesti atunci cand se imbolnaveste sau atunci cand are vreun accident.


Poate fi agresiv


Chiar daca aparent animalul are un comportament prietenos si jucaus, este foarte posibil ca micutul tau sa ii testeze limitele trangandu-l de coada, urechi sau umbland in spatiile pe care animalul se simte stapan (coltul lui de odihna, farfuria cu mancare etc) si sa aiba reactii violente.


Discuta toate aceste lucruri cu micutul tau si decideti impreuna daca un animal este potrivit in momentul acesta pentru familia voastra si daca da, care este acela.


Sursa foto : doggie-doodie.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului