Cresterea copilului

#sarcina #familie #sot #relatie #copil #insarcinata #nastere

Cum il anunti ca va deveni tatic

Nasterea unui copil este un eveniment minunat in viata unui cuplu. De la inceput si pana la sfarsit, experienta maternitatii produce emotii profunde atat in mintea mamei , cat si in cea a tatalui. Modul in care il anunti pe sotul tau ca va deveni tatic trebuie sa fie unul de neuitat.

Poti foarte usor sa-i spui direct „Vei fi tatic!” Dar de ce sa nu alegi o cale mai originala? Citeste in cele ce urmeaza solutiile propuse aici si afla cum sa-i spui iubitului tau ca ai ramas insarcinata intr-un mod inedit si amuzant.
 

In restaurant

 

Propune-i sotului tau sa luati cina la restaurantul vostru preferat. Aranjeaza cu un chelner ca la un moment dat, in timpul mesei, sa vina la voi cu o sticla de sampanie. Probabil sotul tau va spune ca n-a comandat-o nimeni. Moment in care chelnerul va trebui sa deschida sampania strigand in gura mare: „Felicitari...Vei deveni tatic!”. Fii atenta la reactia partenerului tau. Va fi una foarte amuzanta. O alta posibilitate ar fi sa vorbesti cu patronul restaurantul si sa se faca anuntul la microfon, cu toti la masa. Nu uita aparatul foto , reactia lui trebuie imortalizata.
 

Vanatoarea dupa comoara

 

Inventeaza un joc care sa se numeasca „Vanatoarea dupa comoara” si impanzeste indicii prin toata casa. Mai mult ca sigur ca sotul tau se va gandi ca premiul consta intr-o partida de sex. Mare ii va fi surpriza cand, grabit sa-ti dea hainele jos la final, va descoperi pe burtica ta scris cu marker-ul: „Vei deveni tatic”.
 

Cadou cu intarziere

 

Scrie pe o foaie de hartie „Vei primi darul peste 9 luni”,  impacheteaz-o frumos intr-o cutie de cadouri si da-i-o sotului tau. In caz ca nu-si da seama despre ce este vorba, spune-i ca va primi cate un mesaj de acest gen in fiecare zi pana se prinde. A doua zi va stii raspunsul, nu de alta dar va sta toata noaptea sa desluseasca misterul.
 

Produse de copii
 

Cumpara de la supermarket diverse produse pentru copii si plaseaza-le strategic prin casa. Ia de exemplu un scaun pentru bebelusi si pune-l in masina sau cumpara multe scutece pe care sa i le dai cadou sotului tau spunandu-i ca ii vor trebui in viitorul apropiat.
 

Fratele cel mare
 

Aceasta idee merge doar daca aveti deja un copil. Imbraca-l pe cel mic cu un tricou pe care sa scrie: „Cineva imi va spune frate/sora in curand” sau cu un mesaj similar si propune-i sa-si intampine tatal cand ajunge seara acasa de la serviciu, costumat asa.


Mancare pentru cei mici
 

Prepara-i sotului tau cina ca si cum l-ai hrani pe cel mic. Pune legume precum morcovi, fasole, porumb, toate taiate in cubulete mici-mici si serveste-i ca desert mar cu biscuite si  lapte dintr-un biberon. Bineinteles ca masa pe care le asezi trebuie sa fie una pentru copii.
 

Sos personalizat

 

Ia un borcan de sos de tomate , scoate-i eticheta si pune-i in loc alta facuta de tine pe care sa scrie: „Sosul taticilor” si la instructiuni adauga: „A se folosi numai de X ( pui numele sotului) singurul tatic din zona”. Propune-i ulterior iubitului tau sa faceti impreuna spaghete cu sos pentru cina. Sa fii sigura ca va iubi de acum inainte tomatele mult mai mult decat inainte.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului