Cresterea copilului

#mancare #alimentatie #copil #sanatate

Cum sa il convingi pe copilul tau sa incerce mancaruri noi

Copiii sunt foarte pretentiosi atunci cand vine vorba de mancare, iar de introducerea unor feluri pe care nu le cunoaste nici nu se pune problema. Cu toate acestea, este important ca micutul tau sa aiba diversitate in alimentatie. Chiar daca acesta opune rezistenta la tot ce este nou, exista cateva trucuri care te vor ajuta sa-l convingi pe micutul tau sa deguste mancaruri noi.

Nu il forta

Obiceiul parintilor este sa ii determine pe copii sa manace tot din farfurie pentru ca "asa este sanatos". De cate ori nu i-ai strecurat mai multa mancare copilului tau pentru ca asa va creste mare? Specialistii insa iti recomanda sa respecti limitele copilului tau, pentru ca in caz contrar risti sa ii transmiti mesajul ca este perfect normal sa manance cat isi doreste, fara sa se opreasca in limitele rezonabile.

Ascunde legumele

Unul dintre alimentele pe care copiii nu le agreeaza sunt legumele. De aceea, pentru a introduce mancaruri noi care contin legumele pe care copilul tau nu le vrea, ai putea sa le „ascunzi” in mancare. De exemplu, daca prepari sosuri pentru diferite mancaruri, taie legumele marunt si amesteca-le cu sosul. In felul acesta, copilul tau nici nu isi va da seama si va incepe sa manance legume.

Incearca de mai multe ori


Este destul de greu ca micutul tau sa accepte o mancare de la prima incercare; de cele mai multe ori, acesta are nevoie sa guste mancarea respectiva de 10, 15 ori pana sa inceapa sa ii placa. Asa ca cel mai bine ar fi sa incerci: cu cat va vedea mancarea mai mult, cu atat ii va deveni mai familiara. Nu il bombarda insa cu noul fel. O data pe saptamana este suficient pentru a introduce ceva nou.

Realizeaza combinatii


Pentru a face trecerea mai usoara, adauga ingrediente noi la mancarurile preferate ale micutului. In felul acesta, copilul nu se va simti fortat sa incerce ceva nou. 

Gatiti impreuna

Micutii sunt tare mandrii de realizarile lor si acelasi principiu se aplica si in cazul mancarurilor. Ia-l pe copilul tau in bucatarie si distrati-va preparand un nou fel de mancare. Lasa-l sa spele fructele si legumele, sa amestece cu mixerul sau sa puna pe deasupra diferite sosuri sau creme. Cu cat investiti mai mult timp, cu atat micutul isi va dori sa si deguste roadele muncii sale.

Vizitati o ferma

Copiii de la oras nu prea mai au posibilitatea de a petrece mult timp in natura. Daca plecati in weekend la munte , profitati si cazati-va la o pensiune. Vizitati o ferma locala sau stati chiar la un localnic care beneficiaza de o curte generoasa cu animale. Poate va fi mai indemnat sa bea lapte sau sa manance branza si oua, daca se va juca toata ziua cu vacuta sau cu gainile din curte. De asemenea, ia-l cu tine la piata, nu doar la supermarket. Fa-i cunostinta copilului tau cu diferitele tipuri de peste care exista, branza, legume, fructe si explica-i de unde provin acestea.

Incercati retete haioase

Cu cat mancarea va arata mai bine, cu atat copilul tau va fi mai tentat sa o incerce. Incearca sa faci o fata haioasa dintr-o salata de ton sau foloseste paste in forma de figurine amuzante. Foloseste-te de sosuri sau de tot felul de ornamente pentru a „condimenta” un  pic mancarea pentru copil.

Supravegheaza consumul de snacksuri si bauturi

Asigura-te ca micutul tau nu mananca intre mese sau cel putin daca i se face pofta de ceva dulce, nu face abuz de snacksuri. In caz contrar, copilului tau nu ii va mai fi foame la ora mesei. Ideal ar fi ca inainte cu o ora, o ora si jumatate de masa, cel micut sa nu mai manance si altceva. Ai grija si la consumul de lichide. Se stie ca micutilor le place sa bea lapte sau suc si uneori exagereaza cu consumul acestora; inainte de masa, lichidele le pot taia apetitul.

  •   2009-12-08
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Dana Spataru

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Boala care

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii