Cresterea copilului

#bani #adolescenti #blog #internet

Invata-l pe adolescent sa faca propriii lui bani

Studiile sunt pe primul loc in ceea ce il priveste pe adolescentul tau, iar un job nu prea intra in discutie in aceasta perioada din viata sa. Exista totusi cateva solutii la indemana care il pot ajuta pe acesta sa faca niste bani in plus. Internetul, abilitatile in activitatile de zi cu zi sau chiar hobby -urile pe care le are, ii pot aduce adolescentului o suma de bani care sa-i asigure un anumit confort financiar, independent de ajutorul parintilor.


Iata cateva idei pe care adolescentul le poate pune in aplicare pentru a castiga bani:


Crearea unui blog


Sfatuieste-l si ajuta-l pe adolescent sa isi creeze un blog tematic. Astfel, daca are vreun hobby sau daca este foarte priceput intr-un anumit domeniu, un blog il va ajuta sa se dezvolte atat pe plan personal, cat si financiar. De exemplu, daca adolescentul este pasionat de animale, il poti ajuta sa isi construiasca un site specific, cu sfaturi pentru posesorii de animale. De asemenea, daca domeniul sau de interes este bazat pe frumusete, ingrijire, cosmetica si produse de infrumusetare, nu ezita sa il ajuta sa dezvolte un astfel de blog.


Daca adolescentul acorda interesul cuvenit acestui blog, dupa un anumit timp, banii vor aparea din publicitate.


Folosirea hobby-urilor in scopuri financiare


Adolescentul este pasionat de fotografie si are o camera de fotografiat? Acest hobby ii poate mari bugetul cu sume considerabile. Indeamna-l sa se foloseasca de aceasta pasiunea, nu doar din placere, ci si pentru a castiga niste bani. Il poti ajuta chiar tu vorbind cu prietenii vostri de familie care isi doresc poze, la diverse evenimente (zile de nastere, botezuri etc). Avand in vedere ca foarte multi oameni isi doresc sa aibe poze cu ei, poze de cuplu, poze cu bebelusii sau copiii lor, clientii nu vor intarzia sa apara.


Ingrijirea unor copii


Daca in apropierea locuintei vostre exista cupluri care au copii mici si care au nevoie din cand in cand de o persoana care sa aiba grija de copilul lor, este foarte posibil ca adolescentul tau sa fie potrivit pentru aceasta sarcina. Daca ii plac foarte mult copiii, daca ii place sa petreaca timpul cu ei si crezi ca ar avea rabdare sa faca acest lucru, poate ca ar fi bine sa incerce experienta babysittingului.


Aceasta experienta nu doar ca il va ajuta sa castige bani, dar il va invata sa fie mai responsabil si chiar sa inteleaga intr-o anumita masura ce datorii au parintii, lucru care il va ajuta mai tarziu, in viata. In plus, experientele pe care le va avea alaturi de copil pot fi foarte distractive.


Oferirea de meditatii


Daca adolescentul tau este foarte bun la limba engleza, matematica sau chimie, poate oferi meditatii copiilor mai mici decat el. Sunt foarte multi parinti care cauta meditatori tineri, care sa aiba informatii proaspete si care stiu sa se faca placuti mai usor de catre copii. Mai mult decat atat si plata unei ore de meditatii este mult mai mica decat a unui profesor cu vechime.


Anunta-ti prietenii sau colegii de serviciu, ca adolescentul tau este disponibil din acest punct de vedere.


Impartirea pliantelor sau figuratie


O modalitate de a face rapid bani este impartirea pliantelor in magazine, intersectii, statii de metrou sau restaurante. De asemenea, o varianta destul de simpla si totodata distractiva poate fi figuratia la emisiuni tv sau reclame. 
 Cateva ore pe zi, timp de doua trei-zile pe saptamana, ii pot aduce adolescentului o suma  de bani destul de mare pentru a-si cumpara cateva haine noi.


In plus, acest rol poate reprezenta o buna oportunitate pentru mai tarziu in dobandirea unui job in televiziune.


Vanzarea online


Exista foarte multe site-uri prin intermediul carora adolescentul poate pune la vanzare diverse lucruri personale de care nu mai are nevoie. Incepand de la vanzarea de haine care i-au ramas mici, jucarii, dvd-uri cu jocuri sau cd-uri cu muzica, adolescentul poate castiga rapid bani. Ai grija insa sa faca acest lucru cu acordul tau si daca este posibil sa intreprinda aceasta actiune chiar in prezenta ta. Este de preferat sa-i propui modul acesta de a castiga bani, doar daca ai deplina incredere in copilul tau, pentru a nu exista riscul sa vanda lucruri de valoare din casa.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului