Cresterea copilului

#colici #probiotice #colici bebelusi #calmare colici

Probioticele ajuta la calmarea bebelusului afectat de colici

Picaturile cu probiotice reprezinta un bun remediu pentru a calma bebelusii care sufera de colici, releva un studiu realizat de o echipa de cercetatori australieni. Durerile de burtica afecteaza cam 20% dintre nou-nascuti si incep sa se manifeste de la doua, trei saptamani.

Dintre cele 12 cercetari care au implicat aproape 2.000 de bebelusi, realizate pentru a determina efectele probioticelor, sase au demonstrat ca picaturile ii ajuta pe micutii afectati de colici sa se linisteasca, arata un studiu citat de BBC Health in editia sa electronica.


Probioticele, mai eficiente in cazul bebelusilor alaptati

Echipa de specialisti din Australia care a analizat cele 12 cercetari anterioare a ajuns la concluzia, potrivit revistei medicale "JAMA Pediatrics", ca probioticele sunt bune, in special in cazurile bebelusilor alaptati, spre deosebire de cei hraniti cu lapte formula.

Colicile la sugar apar frecvent, aproximativ 20% dintre ei fiind afectati, si se manifesta ca dureri de burtica insotite de plansete si de o stare de neliniste. In farmacii exista medicamente care combat simptomele colicilor, insa nu este indicat sa le administrezi bebelusului fara recomandarea medicului pediatru.

Cauzele colicilor nu au fost stabilite exact, fiind puse pe seama inghitirii unei mari cantitati de aer in timpul hranirii.


Beneficiile bacteriilor probiotice

Probioticele sunt asa-numitele bacterii bune pentru organism, care impiedica dezvoltarea bacteriilor nocive ce produc boli digestive si au un efect protector asupra sistemului gastrointestinal.

Cele 12 studii identificate de dr. Valerie Sung si colegii acesteia de la Universitatea din Melbourne, Australia, au investigat efectele probioticelor asupra mamelor care alaptau si ale bebelusilor care erau hraniti, fie la san, fie cu lapte formula.

Unele studii priveau aceste bacterii "bune" ca tratament impotriva durerilor de burta, altele ca metoda de preventie.

"Chiar daca folosirea unei anumite tulpini de probiotice (Lactobacillus reuteri) in tratamentul bebelusilor alaptati este promitatoare, inca nu sunt dovezi suficiente pentru ca picaturile probiotice sa fie folosite la nivel global sau sa fie recomandate ca metoda de preventie a colicilor", a declarat dr. Sung.

Sursa foto: breastfeedingexperience.com

  •   2013-11-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Gratiela Petrescu

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Cum alegi data perfecta pentru nunta ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii