Cresterea copilului

#joaca #copil #siguranta #parinte

Siguranta copiilor in locurile de joaca

Parcurile si locurile de joaca special amenajate pentru copii ii dau ocazia acestuia de a petrece timp in aer liber si de a socializa cu micuti de varsta lui. Desi reprezinta o sursa de distractie, locurile de joaca il expun pe copilul tau diferitelor pericole de accidentare.

 

Parintii sunt cei care pot preveni accidentarile la locul de joaca, asigurandu-se ca micutii sunt supraveghetati in permanenta; mai mult, copiii trebuie sa stie cateva reguli elementare de care trebuie sa tina cont atunci cand sunt la joaca.

 

Supravegheaza-ti copilul

 

Adultul este responsabil pentru siguranta copilului la locul de joaca. Primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa ii arati copilului cum poate sa foloseasca leaganele, toboganele etc. Observa daca locul de joaca iti ofera posibilitatea de a-ti observa copilul in voie. Nu il lasa pe micut singur sau in compania copiilor mai mari, pentru ca in cazul unei accidentari, vei putea interveni imediat. 

 

Analizeaza suprafata locului de joaca

 

Inainte de a-l lasa pe copilul tau sa se joace intr-un anumit loc, observa eventualele detalii care ar putea deveni cauza pentru un accident. Asigura-te ca pe suprafata respectiva nu exista materiale periculoase, gen sticla, aschii de lemn, metale nefinisate. De asemenea, observa daca exista diverse obstacole in care copilul s-ar putea impiedica sau rani: pietre mai mari, radacini de copaci sau cioturi de trunchi ale copacilor taiati.

Evita suprafetele din beton, pentru ca micutul se poate accidenta destul de rau in cazul unei cazaturi . Nici cele acoperite cu iarba nu sunt chiar ideale, pentru ca acesta, in urma unei intreceri sau alergari cu ceilalti copii, poate aluneca. Opteaza pentru locurile care sunt acoperite de suprafete de cauciuc moale, special create pentru distractia celor mici, pietricele sau nisip.

 

Observa echipamentul de joaca

 

Echipamentul de joaca ar trebui conceput pentru toate grupele de varsta, incepand cu varsta de 2 ani pana la varsta de 12 ani. Aceste zone insa sunt separate, tocmai pentru ca cei mari sa nu ii accidenteze pe copiii mai mici.

Indruma-l pe copilul tau catre atractiile care corespund nivelului sau de dezvoltare. Abilitatile pe care le presupune echipamentul de joaca, dar si proportiile acestuia sunt direct proportionale cu varsta copilului tau. In acelasi timp, copiii mai mari nu ar trebui sa se joace in zonele destinate celor mici. Pe langa faptul ca sunt sanse sa deterioreze locul respectiv, pot accidenta prichindeii mai neindemanatici.

Acorda o atentie deosebita elementelor de siguranta: existenta barelor de protectie, plasarea leaganelor la distanta fata de celelalte aparate de joaca, scaunul confortabil si sigur al leaganelor. Asigura-te ca nu exista spatii unde copilul tau isi poate prinde si bloca mainile, capul sau alte parti ale corpului. De asemenea, verifica modul in care copilul se joaca. Ai grija ca acesta sa isi tina mainile fie de cadrul de sustinere, ca in cazul leaganelor sau pe langa corp, ca in cazul toboganelor.

 

Observa calitatea dispozitivelor de joaca

 

Chiar daca micutul tau se joaca acasa sau intr-un loc public , este important sa verifici calitatea jucariilor sau a diferitelor constructii de joaca si sa le inlaturi pe cele deteriorate. Atentie la echipamentul din lemn. Acesta trebuie sa fie perfect finisat si sa nu contina aschii sau portiuni rupte.

Echipamentul din metal nu ar trebui sa fie ruginit; ca si in cazul celui de lemn, atractiile de joaca din metal ar trebui sa aiba o suprafata neteda, sa nu prezinte portiuni ascutite sau iesite in afara, in care copilul se poate rani. Observa si cat de solide sunt constructiile respective. Daca ansamblu nu prezinta incredere, atunci nu il lasa pe copil sa se joace in acel loc. Observa daca materialele sunt durabile si intretinute in mod regulat.

 

Invata-l pe copil sa se joace in mod corect

 

Iata cateva reguli de care copilul tau ar trebui sa tina cont atunci cand se joca in locuri special amenajate:

 

Leagane

 

  • Indruma-ti copilul sa stea intotdeauna asezat in leagan, nu in genunchi sau in picioare.
  • Sfatuieste-l sa se tina bine de barele laterale ale leaganului si sa foloseasca si bara suplimentara de protectie, daca leaganul respectiv o are in dotare
  • Inainte de a se da jos din leagan, spune-i sa astepte pana cand acesta s-a oprit de tot.
  • Sfatuieste-l sa nu se dea in leagan cu mai mult copii deodata.
  • In cazul in care un alt copil se da in leagan, micutul ar trebui sa pastreze distanta, astfel incat sa nu fie accidentat.

 

Balansoarul

 

  • Ca si in cazul leaganului, balansoarul ar trebui ocupat doar de copiiii care au loc, nu de mai multi pe un singur loc.
  • Copiii ar trebui sa stea fata in fata, nu cu spatele unul la celalalt.
  • Invata-l pe copil sa se tina strans de bara din fata sa si sa isi mentina picioarele in lateral, nu sa si le strecoare sub balansoar .
  • Atunci cand balansoarul este folosit de alti copii, micutul ar trebui sa pastreze distanta si sa astepte pana cand unul dintre copii a eliberat locul pentru a se juca.

 

Toboganul

 

  • Inainte de a se da pe tobogan, copilul trebuie sa se aseze in pozitia sezut si sa se tina cu mainile de marginea toboganului, pentru a nu aluneca pe nepregatite.
  • Atentioneaza-l ca pozitia corecta este cu picioarele inainte, in sezut, nu culcat, cu capul inainte, pe burta etc.
  • Copilul trebuie sa astepte pana cand toboganul este eliberat pentru a-l folosi.
  • In timpul alunecarii, copilul trebuie sa tina bratele pe langa corp, nu pe marginea toboganului, pentru ca se poate rani.

 

Platformele pentru catarare

 

  • In cazul platformelor pentru catarare si in functie de nivelul de dificultate al acestora, copilul va avea nevoie sa fie supravegheat de un adult.
  • Indruma-l sa urmeze acelasi drum ca si ceilalti copii, de la un capat pana la terminarea traseului. In caz contrar, ii poate accidenta pe copiii aflati in spatele sau.
  • Adu-i aminte ca nu participa la nicio intrecere, asa ca trebuie sa fie atent atunci cand se catara pe scari sau trece printre tuneluri. Nu are voie sa impinga sau sa bruscheze alti copii aflati in fata sa. De asemenea, sfatuieste-l sa continue doar atunci cand are stabilitatea urmatorului pas.



 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Sfatul expertului