Cresterea copilului

#sindromul peter pan #copii

Sindromul Peter Pan sau teama de a creste

Sindromul Peter Pan se refera la incapacitatea unei persoane de a se adapta in lumea adultilor.  Acesta  afecteaza in special barbatii, care din punct de vedere emotional reactioneaza imatur si egoist, desi au un nivel de inteligenta peste medie.


Numele sindromului vine de la povestea baiatului care refuza sa creasca, care nu vrea sa faca fata responsabilitatilor de adult si prefera sa se inchida in lumea copilariei pe termen lung.


sindromul peter pan a fost definit pentru prima oara in anul 1985 de psihanalistul Dan Kiley care a intalnit o serie de pacienti care nu se simteau confortabil in lumea adultilor si care isi doreau sa ramana vesnic in lumea lor de poveste.


Ce este sindromul Peter Pan


Sindromul nu este tocmai o boala psihica , ci reprezinta mai degraba un set de simtpome, mai mult sau mai putin intense. Cel mai adesea, Peter Pan este un complex prezentat in maturitate timpurie, cand adultul incepe sa se confrunte cu diferite responsabilitati. Sindromul afecteaza in special barbatii singuri, insa rareori si femeile pot intampina acest complex.


Cei care sufera de acest complex sunt adesea descrisi ca fiind imaturi, egoisti, manipulatoari.  Acestia nu accepta ideea de maturitate si resping cu vehementa orice forma de critica.


Psihanalistul Dan Kiley a observat ca majoritatea barbatilor care sufera de simptomul Peter Pan au avut un tata absent si in cele mai multe cazuri, mama a fost cea care a trebuit sa suporte toate responsabilitatile si tot aceasta a fost cea care i-a protejat foarte mult . Medicul explica ca atunci cand copilul intampina o astfel de situatie, inteligenta pacientului se desprinde de partea emotionala, astfel ca in timp ce intelectul continua sa se dezvolte, el ramane in acelasi punct din punct de vedere sentimental.   In plus, specialistul a subliniat faptul ca indivizii care se confrunta cu sindromul Peter Pan au o inteligenta peste medie si, de foarte multe ori, si chiar diverse talente.


Cum sa previi sindromul Peter Pan


In primul rand, este recomandat sa il lasi pe copil sa ia propriile decizii, si chiar sa il stimulezi sa se gandeasca singur la ceea ce isi doreste. Discuta cu el si spune-i ca trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru tot ce face.
In plus, ar fi bine sa ii dai chiar tu niste responsabilitati si sa ai grija sa le duca mereu la bun sfasit. Curatenia camerei sale, spalarea farfuriei, terminarea temelor in timp util, scoaterea catelului afara sunt lucruri care chiar daca par marunte, il vor ajuta pe copil sa se auto responsabilizeze.


Cum se trateaza sindromul Peter Pan


Este destul de dificil ca acest sindrom sa fie tratat, deoarece multi oameni nu inteleg situatia pacientului, il ignora sau il resping, iar acesta ajunge sa se inchida in sine si sa isi formeze un sentiment de anxietate. Totodata, pacientii care sufera de aceasta problema, se afla intr-o continua stare de negare , ceea ce face tratamentul sa fie mult mai dificil.


Totusi, prin psihoterapie si psihanaliza, dupa o lunga perioada de timp, pot fi obtinute rezultate remarcabile, care sa indeparteze problema definitiv de pacient.
 

  •   2010-10-13
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Ana-Maria Dragota

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii