Cresterea copilului

#copii #educatie copii #stima de sine copii #emotii copii #incredere in sine

Stima de sine la copil - invata-l sa se iubeasca si respecte pe el insusi!

Gandurile, impresiile, parerile pe care micutul tau le are despre el insusi ii formeaza stima de sine. Cu cat are mai multa incredere in el, este stimulat prin activitati diverse sa se respecte si sa se perceapa ca o persoana capabila, frumoasa, inteligenta, cu atat se va dezvolta intr-o persoana fericita si va avea succes in viata. Chiar daca procesul dezvoltarii stimei de sine dureaza o viata intreaga, este indicat sa il ajuti sa o contureze din copilaria timpurie. Iata cateva metode de succes prin care mai pui cateva "caramizi" la stima de sine a copilului tau!
 

Iubeste-l neconditionat!


Din momentul in care afli ca un bebe creste in pantecul tau, este important sa ii arati constant micutului tau dovezi de afectiune si iubire.

Poarta-i o dragoste neconditionata. Nu ii spune niciodata ca il iubesti "pentru ceva", ci doar pentru ceea ce este el, cu bune si cu rele. Indiferent de ceea ce face, ca reuseste sau greseste, spune-i micutului tau ca il iubesti si arata-i acest lucru prin mangaieri, imbratisari, saruturi si gesturi dragastoase.
 

Invata-l pe copil sa isi exprime sentimentele si sa le respecte asa cum sunt!


Sentimentele pe care le traieste copilul se impart in doua categorii - pozitive si negative.

Pana invata sa le separe sau sa le deosebeasca, micutul tau este confuz. Este datoria ta, de parinte, sa il inveti care sunt emotiile pozitive si cele negative, dar mai ales sa ii explici ca nu este nimic in neregula sa simta furie, tristete, durere, suparare.

Chiar daca nu sunt tocmai de dorit, ele fac parte, in mod firesc, din viata noastra, iar copilul trebuie sa le cunoasca si sa le respecte. Important este sa il ajuti sa le inteleaga, sa depisteze cauzele si astfel, sa le evite pe cat posibil.

Fii un model pozitiv pentru el!

Pe cat de mult te iubesti si respecti tu pe tine, pe atat de mult se va iubi si copilul tau.

Daca ai o stima de sine puternic dezvoltata - esti multumita cu corpul tau, cu imaginea ta, cu posibilitatile si capacitatile tale, ai incredere in tine etc. - copilul tau iti va imita intocmai aceste calitati si isi va dezvolta propria stima de sine.

Incurajeaza jocul si activitatile interactive in viata copilului

Micutul tau trebuie sa fie mereu stimulat sa cunoasca, sa cerceteze si sa exploreze mediul inconjurator. Numai asa se va confrunta cu situatii dificile, provocatoare, va fi stimulat sa gaseasca solutii si sa ia decizii proprii - aspecte care contribuie din plin la dezvoltarea stimei de sine.

Incurajeaza-l sa stea printre copii, implica-l in activitati interactive - piese de teatru, cercuri literare -, dar si in jocuri de rol, foarte importante in acest scop. Evita jocurile competitive, in care sa existe rivalitate intre copii, dar si titluri de tipul "invins", "invingator", "corect", "gresit" etc.

Ajuta-l sa-si cultive pasiunile si hobby-urile!

Atunci cand prichindelului tau ii place sa faca o anumita activitate sau da semne ca este pasionat de anumite domenii - muzica, desen, matematica, sport etc. - este foarte important sa il ajuti sa le aprofundeze si sa le studieze mai indeaproape.

In felul acesta copilul capata mai multa incredere in sine, este mai stimulat sa invete si este si bun in ceea ce face. Acest lucru contribuie din plin la dezvoltarea stimei de sine.

Nu uita sa ii apreciezi eforturile si sa ii lauzi reusitele!

Nu il complimenta doar atunci cand are succes sau face ceva bine. Incurajeaza-l sa mearga mai departe si cand are un esec, este important pentru increderea in sine.
 

  •   2012-05-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Daniela Ganciu

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion:  Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii