Cresterea copilului

#modele educationale copii #tipuri parinti #educatie copii

Tu ce fel de parinte esti? Afla in ce stil iti educi copilul!

Fiecare parinte adopta un stil diferit de a-si creste si educa copilul. Psihologii au clasificat diversele tipuri de parinti in functie de anumite caracteristici, influentate de personalitate si mediul familial din copilarie. Clasificarea de mai jos te ajuta sa afli ce fel de parinte esti si cum arata relatia cu micutul tau.

1. Parintele "piatra"

Parintele "piatra" este cel care impune intotdeauna reguli stricte si pedepseste aspru incalcarea lor. Alte denumiri folosite pentru acest model de educatie sunt "parintele zid" sau "sergentul major". Metodele de disciplinare tind sa fie dure.

Tipul de parinte "piatra" isi doreste cu ardoare sa insufle copilului sau valorile importante ale familiei si sa ajunga un adult de succes. Ofera in permanenta instructiuni si ordine, copilul ajungand sa aiba o personalitate dependenta, sa fie usor de influentat si cu o stima de sine scazuta.

In cele din urma, copilul incepe sa imite stilul de comunicare al parintelui autoritar, avand totodata tendinta sa manifeste un comportament rebel in adolescenta.

2. Parintele "hartie"

Parintele "hartie" se remarca prin atitudinea lui permisiva in relatia cu copilul. Isi doreste cu ardoare sa evite orice conflict si cedeaza imediat in fata ostilitatii celui mic.

Acesti parinti prefera rolul "salvatori", ajungand sa faca totul in locul copilului si fiind opusul parintilor "piatra" (cel mai probabil, din pricina stilului autoritar in care au fost educati la randul lor). Alte denumiri date acestora sunt "parintii elicopter" sau "parintii meduza".

Copilul educat de un parinte hartie are o toleranta scazuta la frustrare, este nesigur pe sine, dependent, incapabil sa ia propriile decizii si sa isi asume responsabilitatea propriilor fapte.

3. Parintele "copac"

Parintele "copac" este cel care isi educa in mod rational copilul, este sensibil la nevoile celui mic, il incurajeaza in permanenta si isi expune in mod limpede asteptarile. Mai este denumit si parintele "antrenor" sau parintele "coloana vertebrala".

Copiii educati de acest tip de parinte au o incredere de sine dezvoltata, sunt responsabili, disciplinati si au o stima de sine crescuta. In general, relatia cu parintele este una bazata pe respect si comunicare deschisa.

Psihologii spun ca majoritatea parintilor imbina cele trei stiluri distincte de educare a copilului. In perioadele stresante, pot deveni autoritari si stricti, asa cum pot deveni prea permisivi in momentele de extenuare.

Sursa foto: sheknows.co.uk

  •   2015-01-06
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Pancreatita acuta la caine

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii