Cresterea copilului

# chipsuri #copii #joaca #biscuiti #bomboane #tulburare sezoniera

Tulburarea afectiva sezoniera la copii: simptome comune

Tulburarea afectiva sezoniera este o afectiune greu de diagnosticat atat la adulti, cat si la copii. Este vorba despre o depresie care se instaleaza iarna sau vara, dar in special in sezonul rece, cand zilele sunt scurte si reci. In principiu, tulburarea afectiva sezoniera este cauzata de nivelul scazut de serotonina ("hormonul fericirii") specific zilelor scurte de iarna.

Tulburarea afectiva sezoniera la copii poate fi tratata acasa si nu este nevoie de consultul unui medic decat in cazul in care se manifesta pe termen lung. Daca stii care sunt simptomele tulburarii afective sezoniere la copii, iti poti ajuta juniorul sa treaca mai usor peste iarna si peste neplacutele schimbari de dispozitie.

Pofteste la carbohidrati

Orice copil are, din cand in cand, pofta de carbohidrati, adica de produse rafinate. Aceasta pofta poate deveni semn al tulburarii afective sezoniere in momentul in care apare zilnic in timpul iernii. Printre alimentele pe care copilul tau le poate cere insistent se numara chipsurile, bomboanele gumate, prajiturile, biscuitii, pizza si cartofii prajiti.

Nu da randament la scoala sau la gradinita

Un copil afectat de tulburarea afectiva sezoniera va avea un randament scazut la scoala, deoarece se va concentra mai greu asupra sarcinilor si nu va putea fi atent la ceea ce spune invatatorul sau educatorul.

Nu are chef sa se joace cu alti copii

In zilele in care se lasa cuprins de depresia sezoniera, copilul tau poate refuza sa se joace cu alti copii, desi aceasta este una dintre activitatile lui preferate. Tulburarea afectiva sezoniera il determina sa fie mai introvertit si mai dornic sa stea degeaba.

Este trist, apatic si se enerveaza usor

Observi ca juniorul tau este trist, apatic, nu are chef de vorba, ba chiar se enerveaza usor cand incerci sa-i trasezi o sarcina? Este posibil sa sufere de tulburarea afectiva sezoniera. Nu-ti face griji. In mod normal, aceasta dispare de la sine odata cu cresterea zilei. In plus, chiar si pe parcursul iernii, ea poate sa apara si sa dispara.

Ce poti face pentru a diminua efectele tulburarii afective sezoniere

Specialistii spun ca pentru a diminua efectele tulburarii afective sezoniere este bine sa iesi zilnic cu cel mic afara, sa ii stabilesti un program regulat de somn, sa ii asiguri o alimentatie echilibrata, bazata in special pe consumul de legume si fructe, si sa te joci mai mult cu el.

Sursa foto: glogster.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului