Cresterea copilului

#gravida #sarcina #preconceptie # concepere copil #fertilitate

5 lucruri de evitat cand vrei sa ramai gravida

Atunci cand te decizi sa ramai gravida, trebuie sa stii ca exista cateva obiceiuri uzuale care se pot dovedi nocive pentru fertilitatea ta si care te impiedica sa concepi bebelusul mult dorit. Afla ce modificari trebuie sa faci in stilul tau de viata pentru a-ti spori sansele de a ramane insarcinata!

1 Alcoolul

Consumul de alcool, chiar si in cantitati moderate, poate contribui la aparitia infertilitatii, deoarece favorizeaza avortul spontan si, prin urmare, imposibilitatea de a duce o sarcina la termen.

Fatul cunoaste o dezvoltare foarte rapida in primele saptamani dupa conceptie, evolutie care poate fi afectata sever si chiar intrerupta de consumul de alcool.

Specialistii recomanda sa eviti orice urma de alcool in perioada in care incerci sa ramai gravida!

2 Lubrifiantii

Daca pana acum foloseai lubrifianti pentru a spori placerea sexuala, renunta la acest obicei daca vrei sa ai un bebe.

Cercetatorii au demonstrat ca folosirea excesiva de lubrifianti afecteaza sperma si interfereaza cu rolul mucusului cervical in procesul de conceptie.

Chiar daca renuntarea la lubrifiant inseamna mai putina placere in timpul actelor sexuale, cu siguranta iti va creste sansele de conceptie.

3 Stresul

Faptul ca stresul afecteaza fertilitatea nu mai este doar o ipoteza, ci o certitudine. Oricat de sanatoasa ai fi din punct de vedere medical, daca nu esti relaxata si nu scapi de griji atunci cand vrei sa ramai insarcinata, sarcina se va lasa asteptata.

Explicatia consta in faptul ca stresul afecteaza hipotalamusul - glanda din creier care regleaza apetitul si emotiile, precum si hormonii care determina ovarele sa elibereze ovulele. Atunci cand esti stresata iti este afectata si ovulatia, ceea ce scade semnificativ sansele de conceptie.

4 Cafeina

Abilitatea de a concepe copii pare sa fie afectata si de consumul de cafea si bauturi care contin cafeina. Este vorba de un consum exagerat, deoarece specialistii sustin ca daca este consumata in cantitati moderate, mai putin de 300 mg pe zi, nu are un efect negativ asupra fertilitatii.

Cantitatea totala de cafeina trebuie calculata nu doar din cafeaua bauta zilnic, ci si din alte bauturi sau alimente care o contin - energizante, ciocolata etc.

5 Medicamentele

Medicamentele sunt o cauza a infertilitatii la femei. Multe dintre pastilele care se pot lua fara prescriptie medicala pot interfera cu abilitatea de a concepe copii, iar specialistii atrag atentia ca multe dintre ele sunt administrate frecvent de femei.

Recomandat este sa renunti la orice tratament medicamentos atunci cand vrei sa ramai gravida. Nu intotdeauna este insa posibil sa faci asta.

Iata cateva dintre medicamentele care-ti reduc sansele de a concepe un bebe! Consulta-te cu medicul pentru a gasi metode de a le substitui, astfel incat sa nu mai stea in calea visului tau de a avea un copil!
 

  • acnee - Accutane (isotretinoina);
  • tratament pentru hipertensiune - inhibatori ACE (enzima de conversie a angiotensinei);
  • anticoagulante (Coumadin);
  • antiepileptice (acid valproic);
  • medicamente pentru migrene (Imitrex, propranolol);
  • tratamente pentru lupus (steroizi si prednison).


Este foarte important ca in momentul in care te decizi sa faci un copil sa mergi in prealabil la un consult medical, pentru a a te asigura ca esti sanatoasa si apta sa concepi si a discuta cu medicul tot ce trebuie sa ai in vedere pentru a-ti spori sansele de sarcina.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului