Cresterea copilului

#campanie sociala #singuratate #ajutor #batrani

Campania "Batranete frumoasa" strange fonduri pentru varstnicii singuri

fundatia principesa margareta a romaniei in parteneriat cu Fundatia Vodafone Romania lanseaza campania "Batranete frumoasa", prima campanie nationala de strangere de fonduri in beneficiul varstnicilor si prima initiativa de amploare care isi propune sa sensibilizeze publicul larg cu privire la nevoile seniorilor.

Banii stransi din donatii vor sprijini proiectul "Voluntari – Ambasadori ai schimbarii", un proiect de voluntariat si sprijin financiar pentru varstnicii singuri, izolati in propriile domicilii sau in centre de batrani din toata tara. Donatiile se pot face prin sms la numarul 874 (2 euro per sms) in perioada 15 iulie – 30 septembrie sau online pe www.fpmr.ro. Numarul este valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote.

"Voluntari – Ambasadori ai schimbarii", proiect initiat si implementat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei inca din anul 2006, vine in intampinarea catorva dintre problemele tipice varstei a treia - singuratatea, izolarea, grijile materiale. Voluntarii petrec alaturi de varstnici cateva ore pe saptamana, plimbandu-se, mergand la teatru si la muzee, citind, discutand, invatand unii de la ceilalti.

Varstnicii greu deplasabili sunt ajutati la cumparaturi si cu plata facturilor, sunt insotiti la medic si la farmacie. La centre de ingrijire si asistenta, centre de zi si cluburi ale seniorilor, voluntarii si seniorii organizeaza concursuri de sah, citesc presa, isi serbeaza impreuna zilele de nastere, invata limbi straine si navigheaza pe internet sau pur si simplu deapana amintiri si isi impartasesc povesti si experiente de viata. In baza unui plan individualizat de interventie, varstnicii inclusi in proiect – persoane singure cu venituri sub pensia medie pe tara – primesc lunar sprijin financiar.

"Batranetea nu este o boala rusinoasa care se poate intampla numai altora. Batranetea poate fi frumoasa, iar varstnicii pot continua sa se bucure de viata daca ii tratam cu respect, daca ii ajutam sa se simta integrati in societate, activi si pretuiti. In proiectele sale, Fundatia Principesa Margareta ofera varstnicilor ocazia sa se intalneasca, sa comunice, sa interactioneze cu tineri, copii sau alte persoane de aceeasi varsta. Fiecare dintre noi poate face un gest mic pentru a alina singuratatea unui batran, fie ca doneaza prin sms, fie ca da o mana de ajutor la cumparaturi vecinului care traieste izolat in apartamentul vecin", a explicat Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei.

In perioada octombrie 2009 – octombrie 2010, 1.500 de varstnici vor beneficia de asistenta voluntarilor Vodafone si de fondurile stranse in urma campaniei "Batranete frumoasa".

Cat valoreaza un SMS de 2 euro pentru varstnici?

• 1 SMS asigura masa zilnica a unui batran in cantinele centrele de zi in care voluntarii Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei ii asista pe varstnici

• cu 2 SMS sustineti un batran la centrele noastre de zi comunitare timp de o luna. La centre, varstnicii participa la activitati educative, culturale si sportive, merg in excursii alaturi de tineri si copii, beneficiaza de numeroase servicii sociale.

• cu 10 SMS vei alina o zi de singuratate din viata unui varstnic, trimitandu-l in excursie alaturi de alti varstnici, tineri voluntari si copii

• cu echivalentul a 10 SMS – voluntarii pot achizitiona in fiecare saptamana alimente pentru un varstnic pe care il asista in cadrului proiectului de voluntariat

• cu echivalentul a 15 SMS - voluntarii tineri care ii asista pe batrani la domiciliu sau in centre de batrani - pot cumpara medicamentele de care un varstnic are nevoie timp de o luna

• cu echivalentul a 10 SMS, prin intermediul voluntarilor FPMR poate plati utilitatile unui varstnic aflat intr-o situatie deosebit de grava / de criza.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului