Cresterea copilului

#craciun #sarbatori #brad #familie #cadou #mos craciun

Cand sa ii spui copilului ca nu exista Mos Craciun

Te bucuri enorm atunci cand vezi bucuria copilului tau in preajma sarbatorilor si entuziasmul cu care il asteapta pe Mos Craciun . Ce se intampla insa atunci cand acesta incepe sa se indoiasca de existenta Mosului? Cand este momentul sa ii spui copilului ca Mosul nu exista si cum ar trebui sa faci acest pas? Iata cateva sugestii care te vor ajuta sa te descurci intr-o astfel de situatie.

Povestile si traditiile din cadrul familiei, spoturile publicitare de la televizor si magazinele impanzite cu simbolurile Craciunului i-au alimentat copilului tau credinta in Mosul cu barba alba, care ii aduce cadourile mult visate. Ce se intampla insa atunci cand logica micutului tau poate un prieten de la scoala ii da de veste ca Mos Craciun nu ar fi atat de real precum apare in fanteziile copiilor?

Anticipeaza momentul

„Nu exista niciodata momentul ideal pentru a-i spune copilului ca nu exista Mos Craciun”, este de parere Glen Elliot, profesor si director al departamentului de psihologie pentru copii din cadrul universitatii California, San Francisco. „Important este sa iti dai seama cand copilul tau incepe sa dea semne de indoiala si sa nu prelungesti aceasta fantezie pentru amuzamentul propriu”, ne sfatuieste Glen Elliot.

Asemeni lui Glen Elliot, multi experti considera ca ar fi mai bine sa astepti semne de la copilul tau, care sa iti indice ca acesta incepe sa se indoiasca de existenta lui Mos Craciun. „Atunci cand copilul incepe sa puna lucrurile cap la cap, va ridica intrebari, iar acel moment constituie oportunitatea potrivita pentru a discuta despre Mos Craciun, despre ceea ce este logic si ceea ce nu are sens”, mentioneaza Helen Egger, psiholog la Universitatea Duke.

De exemplu, fiica ta ar putea fi mirata de faptul ca exista trei Mos Craciuni in mall, pe care ii vedeti mereu atunci cand mergeti la cumparaturi. Sau copilul tau ar putea sa te intrebe cum de Mos Craciun reuseste sa ajunga intr-o singura noapte la toti copiii din lume.

Nu ii spune copilului ca Mos Craciun nu exista daca acesta nu este pregatit sa accepte realitatea

Asa cum copiii iti vor da de veste cand este momentul pentru a discuta despre Mos Craciun, la fel te vor „anunta” atunci cand nu sunt pregatiti sa afle si aceasta parte a povestii. „Daca micutul tau nu este pregatit pentru a auzi adevarul, pur si simplu nu va accepta ceea ce ii spui sau nu va intelege despre ce este vorba””, mentioneaza Helen Egger.

Si totusi, care va fi reactia copilului fata de parintii sai, atunci cand va afla chiar de la acestia adevarul? Va accepta pasnic ceea ce ii spui sau vei deveni inamicul numarul unu pentru ca i-ai stricat magia sarbatorilor? „Copiii pot fi un pic tristi la inceput, dar vor uita si vor trece peste acest moment. Parintii nu ar trebui sa se ingrijoreze prea mult, pentru ca aceasta etapa este normala”, spune Tyler Sintron, profesor de psihologie .

De obicei, in jurul varstei de 6 – 9 ani, copiii incep sa puna intrebari, iar datoria ta este sa ii raspunzi la acestea doar atunci cand copilul simte nevoia. Dar pana atunci, nu este nimic rau in faptul ca micutul tau crede in Mos Craciun. „Miturile lui Mos Craciun, al bradului de Craciun sau al omului de zapada dau cu totul un alt sens Craciunului, asa ca important este sa va bucurati de aceste momente”, spune Tyler Sintron.

Ofera-i copilului un Craciun plin de magie

Chiar daca micutul ridica intrebari cu privire la existenta lui Mos Craciun, magia sarbatorilor poate fi reinviata nu doar prin cadouri, ci prin intreaga atmosfera din familie: masa de Craciun alaturi de toti membrii, mirosul bucatelor delicioase din bucatarie, impodobirea bradului , mersul la colindat. Citeste mai multe despre cum poti aduce in casa ta magia sarbatorilor in articolul Ce sa faci cand copilul tau nu mai crede in Mos Craciun.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului