Cresterea copilului

#dorinta #atentie #afectiune #imbratisare #exprimare

Cum sa-ti manifesti afectiunea fata de copilul tau

Copilul tau este special, tu stii acest lucru, dar oare il stie si el? Uneori, din cauza programului incarcat si a sarcinilor de zi cu zi, poti pierde din vedere faptul ca juniorul tau are nevoie de dovezi solide de afectiune. Unii parinti sustin ca nu este nevoie sa-i arati prea des copilul ca il iubesti, deoarece devine rasfatat, insa alti parinti cred ca manifestarea afectiunii este benefica. Chiar si specialistii spun ca este bine sa fii afectuoasa cu odorul tau, pentru a-ti consolida relatia cu acesta.

Rezerva-ti o zi doar pentru copil

Din cand in cand, este recomandat sa-ti rezervi o zi pentru copilul tau. Puteti merge impreuna in parc si la cumparaturi, te poti juca impreuna cu el, iar la final ii poti oferi o dovada dulce a afectiunii tale: un tort sau o prajitura.

Perioada pe care o petreci impreuna cu juniorul tau este de bun augur atat pentru tine, cat si pentru el, deoarece va ajuta sa fiti mai apropiati si sa comunicati mai bine. Psihologii spun ca aceasta metoda de manifestare a afectiunii il ajuta pe copil sa se simta special, sa simta ca este in centrul atentiei.

Indeplineste-i o dorinta

Un gest marunt, facut din dragoste, poate avea efecte uimitoare asupra unui copil. Daca stii ca isi doreste din tot sufletul ceva anume, indeplineste-i doleanta. Conditia este ca dorinta celui mic sa poata fi indeplinita. Pentru tine, aceasta metoda de manifestare a afectiunii poate parea banala, insa pentru copil ea este vazuta ca un gest suprem de dragoste, ca o recompensa a faptului ca este cuminte si ascultator.

Imbratiseaza-l cand face un lucru bun

Imbratisarile reprezinta cea mai simpla manifestare a afectiunii fata de copilul tau. De fiecare data cand face un lucru bun, rasplateste-l cu o imbratisare sau cu laude. Astfel, il ajuti sa capete incredere in el si ii confirmi faptul ca prin atitudinea si comportamentul lui are o multime de lucruri de castigat.

Asculta-l cand iti cere atentie

Probabil iti sunt familiare situatiile in care copilul vine la tine si iti cere sa fii atenta la el. Daca intreprinzi o activitate, ai tendinta de a-i spune ca il asculti mai tarziu, insa gestul tau ii taie elanul. Daca a invatat o poezie, daca a facut un desen de care este foarte mandru va vrea sa impartaseasca bucuria cu tine. Asculta-l si acorda-i atentia pe care ti-o solicita, pentru a-i demonstra ca este cea mai importanta persoana din viata ta.

Sursa foto: sheknows.com

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Expertul Acasa.ro, Silvia Teodorescu, arhitect

Pune o intrebare