Cresterea copilului

#invitatie de nunta #invitati nunta #invitatie electronica

Invitatia de nunta: clasica sau electronica?

Invitatiile de nunta sunt unele dintre sarcinile obligatorii in planificarea unei nunti. Fie ca le alegi pe cele clasice, fie ca optezi pentru invitatii electronice, acestea trebuie alese si executate astfel incat sa se potriveasca cu intregul concept al nuntii si sa se incadreze in buget.
 

Invitatii de nunta in format electronic


Invitatiile de nunta in format electronic sunt o varianta moderna, cu avantaje si dezavantaje. Iata in continuare care sunt avantajele de a folosi o invitatie electronica:

- costuri mai mici (daca nu se apeleaza la un designer costisitor)
- nu exista un numar minim de invitatii de comandat
- nu exista riscul de a o indoi sau pata ca in cazul celei de hartie
- in caz de greseli de scriere este mai usor de corectat
- se trimite mai repede destinatarilor, economisind timp
- se pot pune atasamente fara costuri suplimentare
- nu ai nevoie de plicuri si implicit economisesti bani.

Exista si cateva dezavantaje in cazul invitatiilor electronice de nunta:

- pret mare pentru un design special, realizat de un profesionist;
- nu toti invitatii la nunta sunt utilizatori de calculator;
- este considerata mai putin eleganta decat invitatia clasica.
 

Invitatii de nunta in stil clasic


Invitatia de nunta in stil clasic este "documentul" oficial care anunta fericitul eveniment. Fiind trimise inainte de nunta, aceste hartii delicate trebuie sa faca o prima impresie buna invitatilor. In general, o invitatie de nunta este un fel de preview al evenimentului. Dupa felul in care arata, un invitat isi poate da seama daca va fi o nunta rustica, una foarte eleganta, una in care umorul joaca un rol important etc.

Pentru invitatiile clasice trebuie sa se tina cont de culoare, model, text, plic etc. Este important sa existe o unitate in design-ul intregului eveniment, iar invitatiile de nunta nu fac exceptie.

Avantajele invitatiilor clasice de nunta:


- sunt considerate cea mai eleganta varianta
- pot juca rol de suvenir din partea celor doi miri
- ofera ocazia de a acorda o atentie speciala fiecarui invitat prin inmanarea personala.

Dezavantajele invitatiilor clasice de nunta:


- daca exista o greseala de tipar, ea se va regasi in toate invitatiile
- necesita atentie deosebita pentru a nu le indoi/strica
- firmele care executa invitatii de nunta au pachete cu un numar minim de invitatii
- necesita mult timp din cauza alegerilor care se fac in privinta culorii, modelului, fontului, plicurilor, realizarii comenzii, expedierii etc.
 

Invitatii de nunta confectionate personal


Atat invitatiile clasice, cat si cele electronice pot fi realizate de miri pentru a economisi bani. Pentru invitatiile clasice ai nevoie de o imprimanta si o hartie speciala. Pentru ambele tipuri exista pe internet formate gata facute si programe cu ajutorul carora poti realiza propria invitatie de nunta.
 

Ce este bine sa stii:


Gandeste-te foarte bine inainte de a investi multi bani, energie si timp in alegerea invitatiilor de nunta. Gandeste-te ce ai facut tu cu invitatiile primite de-a lungul anilor. Adesea, mirii aleg ce este mai scump si mai elegant, dar invitatiile sfarsesc pe undeva uitate prin casele nuntasilor.

Ambele tipuri de invitatii pot fi considerate elegante. In cazul invitatiilor la o receptie, gala festiva, petrecere la o ambasada sau intr-un hotel de 5 stele, se practica trimiterea invitatiilor electronice. Asadar, in prezent, criteriul elegantei este aplicabil in ambele cazuri.

Sursa foto : perfectweddingstore.co.uk
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului