Cresterea copilului

#mancare #regim #alimentatie #obezitate #slabire

Obezitatea la copii, un pericol iminent

Foarte multi dintre copiii societatii contemporane au un mod de viata extrem de sedentar. La scoala isi petrec marea majoritate a timpului in banci, iar cand vin acasa se aseaza de cele mai multe ori in fata televizorului sau a calculatorului. Nu este de mirare faptul ca unii dintre acestia sunt supraponderali sau, mai grav decat atat, obezi.

Cauzele obezitatii

Alimentatia defectuoasa – un copil care mananca peste masura si care consuma alimente nesanatoase are foarte mari sanse sa se confrunte cu obezitatea. Bauturile carbogazoase dulci, ciocolata si snaks-urile sunt doar cateva dintre alimentele care predispun la ingrasare rapida.

Starea de spirit – aceasta influenteaza foarte mult cantitatea de mancare pe care copiii o consuma. Astfel ca, la fel ca si in cazul adultilor, cei mici incep sa manance fara masura atunci cand sunt suparati, tristi, nervosi sau cand starea lor de spirit nu este tocmai una buna.

Lipsa somnului – conform cercetatorilor americani de la Facultatea de Medicina „John Hopkins”, copiii care dorm mai putin decat ar trebui, au cu 92% mai multe sanse de a deveni supraponderali sau obezi. O ora suplimentara de somn echivaleaza cu reducerea riscurilor de instalare a obezitatii cu aproximativ 10%. Asadar, medicii pediatrii recomanda 11 ore de somn copiilor sub 5 ani, si 10 ore de somn copiilor care au intre 5 si 10 ani.

Starea de sanatate – hipotiroidismul, sindromul Cushing (boala rara care apare atunci cand organismul este expus la o cantitate mult prea mare a unui hormon, numit cortizol), depresia sau alte probleme neurologice pot duce la obezitate.

Obiceiurile nesanatoase – sedentarismul, timpul petrecut in fata televizorului si obiceiurile alimentare deficitare (foarte multe dulciuri, chipsuri, snaksuri sau mancare de tip fast-food) pot declansa obezitatea.

Factorul genetic – copiii ai caror parinti sunt sau au tendinte de obezitate au foarte mari sanse sa sufere, la randul lor, de aceasta boala.

Complicatii provocate de obezitate

Copiii supraponderali pot suferi si alte probleme de sanatate, induse chiar de obezitate, precum afectiuni ale ficatului, un nivel al colesterolului foarte ridicat, diabet, pancreatita, tulburari in alimentatie (spre exemplu bulimie), probleme ortopedice, probleme respiratorii , cardiopatie, reflux gastro-esofagian si alte disfunctii ale stomacului. In acelasi timp, riscul de a avea probleme cardiovasculare sau hipertensiune este foarte ridicat.

sfaturi pentru parinti

Ca parinte, esti singurul care il poate ajuta pe copil atunci cand vine vorba de obezitate.. Trebuie sa il sustii atunci cand vine vorba de o alimentatie sanatoasa, sport si, mai ales, o gandire pozitiva. Asadar, in primul rand este indicat sa ii oferi copilului un regim alimentar sanatos si sa ii stabileasti o dieta cat mai diversificata si naturala.

Spre exemplu, atunci cand copilul pleaca la scoala, fa-i copilului un pachetel cu mancare format din fructe (mere, portocale, banane), sandwichuri cu carne de pui, o sticla cu apa plata sau ceai si lactate (un iaurt cu putine grasimi). De asemenea, este bine sa-i nu-i mai dai bani de buzunar.

In al doilea rand, este recomandat sa il incurajezi pe cel mic sa faca sport, chiar si pentru cateva minute pe zi. Copiii se afla intr-o continua transformare fizica, iar miscarea fizica ii va ajuta sa se dezvolte armonios si sa dobandeasca un corp frumos. Dans modern, scrima sau fotbal, indiferent pentru ce sport va opta, copilul va face miscare intr-un mod distractiv, se va imprieteni si isi va perfectiona diverse aptitudini.

Pe de alta parte, este foarte important ca intreaga familie sa adopte un stil de viata sanatos. Nu este usor pentru un copil sa vada ca doar el trebuie sa manance legume si fructe si sa faca sport, in timp ce restul familiei consuma carne, ciocolata sau prajituri apetisante si petrec mult timp in fata televizorului sau a computerului. Adoptati impreuna acelasi meniu alimentar, mergeti cat mai mult in excursii care sa solicite musculatura corpului si spuneti-i adesea ca sunteti alaturi de el in tot ceea ce face.

Totusi, nu este deloc recomandat sa obligi copilul sa tina o dieta stricta sau chiar sa il infometezi. Regimul trebuie tinut treptat, fara schimbari bruste.

Un alt lucru important este sa ai rabdare cu copilul tau pentru ca exista posibilitatea sa refuze, cel putin la inceput, ideea de a renunta la mancarurile lui favorite si totodata se poate sa refuze ideea de a face sport. Explica-i ca trebuie sa faca aceste lucruri pentru sanatatea lui, iar in timp va accepta acest lucru. Este bine sa ai o pozitie ferma, fara sa te enervezi.

Masuri preventive

Este foarte important sa iti ajuti copilul prin impunerea unor reguli si a unor limite, ca de exemplu:

Evitarea/reducerea mancarii de tip fast-food – 75% din bolile de astazi sunt provocate de mancarurile fast-food si se pare ca tot acestea sunt de vina pentru aparitia obezitatii. Compusii chimici (aromele alimentare) oferite de hamburgeri, spre exemplu, devin foarte periculosi daca sunt consumati regulat.

Consumul de alimente in exces – nu iti forta copilul sa manance tot din farfurie doar pentru ca asa ti se pare normal. Indicat este sa manance cat considera el necesar sau sa se opreasca cu putin inainte de a se fi saturat.

Evitarea bauturilor carbogazoaze – caloriile provenite din aceste sucuri sunt foarte periculoase, iar efectul lor este de a contribui la cresterea in greutate a celor care le consuma. Medicii recomanda apa plata sau ceaiurile (fara zahar).

Sprijinirea ideii de sport – atat copiii, cat si adultii trebuie sa faca miscare fizica. In cazul in care copilul refuza ideea, il poti incuraja cumparandu-i o pereche de role sau o bicicleta. Spune-i ca prin acest fel va petrece mai mult timp cu prietenii sai.

De asemenea, ii poti sugera sa mearga la un curs de inot. Inotul creste rezistenta fizica, musculatura se tonifiaza, capacitatea cardiovasculara se imbunatateste si in acelasi timp se si relaxeaza. Este bine de stiut faptul ca la 1 km de inot se ard 6 calorii pe kg de corp. Astfel, daca micutul tau are 30 de kilograme, va pierde 180 de calorii pe kilometru parcurs.

Descurajeaza ideea de a petrece timpul la televizor sau computer – copiii au tendinta de a lenevi in fata televizorului foarte mult timp. Acest lucru dauneaza foarte mult starii lor de sanatate.

Diversificarea meniului – mesele bazate doar pe carne sau prajeli nu vor aduce niciun beneficiu copilului tau si nici tie ca adult. Acesta are nevoie de vitamine pe care si le poate lua din fructe, legume, salate, sucuri naturale, lactate sarace in grasimi.

Regim propus de medicul nutritionist Robert S. pentru site-ul Club-regime.com

Copiii trebuie sa evite biscuitii (exceptie face micul dejun cand pot savura 4 – 5 bucati), zaharul, dulciurile, croisanturile, briosele, ciocolata, bomboanele, pastele fainoase, sucurile indulcite, apa minerala sau alte bauturi carbogazoase , untul, lactatele grase, prajiturile cu crema, inghetata, jeleurile de fructe, crema de zahar ars, alunele, amidonul, fasolea alba, lintea, mazarea.

Micul dejun

O cana de ceai sau suc proaspat de fructe, cu paine prajita si miere (sau gem, dupa preferinte).

Pranz

O salata de legume (poate fi de rosii, salata verde, varza, vinete sau morcovi) cu un fel de carne (de preferat piept de pui la gratar sau fiert ori carne de peste la gratar) cu garnitura de cartofi copti sau fierti. Dupa masa se pot manca fructe in loc de desert.

Gustare

La momentul gustarii se pot manca aceleasi alimente ca si la micul dejun.

Cina

La cina sunt recomandate supele de legume.

A se evita:

Gustarile intre mesele principale.

Mancatul in fata televizorului sau a calculatorului.

Mancatul pe fuga (inghitirea alimentelor fara a le mesteca).

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului