Cresterea copilului

#indemnizatie #concediu crestere copil #concediu maternal #concediu maternitate

Veste buna pentru mame! Cati bani vor primi pentru concediul de maternitate

Comisia pentru munca si protectie sociala din Camera Deputatilor a dat aviz favorabil pentru majorarea indemnizatiei de creste a copilului. Astfel, plafonul va fi de maxim de 3400 de lei (85% din venituri) pe o perioada de doi ani.

Calcularea plafonului se face din media veniturilor pe ultimele 12 luni. Astfel, femeile vor beneficia de acelasi nivel al indemnizatiei, indiferent daca opteaza pentru 12 sau 24 de luni de concediu maternal. Totodata, femeile care opteaza pentru revenirea in activitate dupa primele 12 luni vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizatiei minime garantate. Conform calculelor facute pe cifrele actuale, acest bonus s-ar ridica la peste 500 de lei, potrivit mediafax.ro.

De asemenea, indemnizatia minima va creste la peste 1000 de lei (fata de 600 de lei cat este in prezent), daca legea intra in vigoare.

Totodata, deputatii au stabilit ca indemnizatia minima va reprezenta minim 85% din salariul minim brut garantat in plata. Potrivit Ministerului Muncii, salariul minim va creste din luna mai la peste 1250 de lei, astfel ca indemnizatia va creste proportional.

De asemenea, pentru femeile care vor naste gemeni, tripleti sau multipleti, nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut.

Modificarile aduse noului plafon de indemnizare au fost sustinute de catre reprezentantii tuturor partidelor politice.

Sursa foto: hepta.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului