Sarcina

#drepturi femei #drepturi femei insarcinate #femei insarcinate loc de munca

Drepturile femeii insarcinate la locul de munca

Atunci cand ramai insarcinata si esti salariata, te trec toti fiorii la gandul ca ai putea fi data afara de la locul de munca in momentul incare seful tau va afla. Trebuie sa stii insa ca femeile insarcinate angajate in campul muncii sunt protejate de lege si ca exista drepturi pe care niciun angajator nu are voie sa le incalce. Descopera cele mai importante drepturi legale pe care le ai ca salariata gravida, pentru a fi pregatita sa ii dai vestea cea mare sefului tau, fara emotii!

Multe gravide nu cunosc in detaliu drepturile legale pe care le au in momentul in care raman insarcinate. Ele devin astfel vulnerabile in fata amenintarilor sefului. Insa este important sa stii dupa ce iti anunti angajatorul in scris ca ai ramas insarcinataca, nu poti fi data afara de la locul de munca si beneficiezi si de o multime de alte facilitati legate consultatii medicale gratuite sau zile libere, ca parte din concediul prenatal sau postnatal.

Toate aceste facilitati si drepturi sunt asigurate prin legea nr. 25/2004, care face parte din legislatia medicala cu privire la protectia gravidelor la locul de munca.

Obligativitatea de a nu concedia gravida sau femeia aflata in concediu de crestere a copilului

Din momentul in care medicul de familie face o instiintare scrisa si parafata, pe care ti-o da sa o inmanezi angajatorului pentru a-l informa in legatura cu sarcina, seful tau nu mai poate face nimic pentru a intrerupe raporturile de munca cu tine.

Dimpotriva, acesta este obligat prin lege sa informeze, in termen de zece zile lucratoare, medicul de medicina muncii si inspectoratul teritorial de munca, pentru a se face demersurile necesare in vederea beneficierii de toate facilitatile de care ai parte odata cu sarcina.

Mutarea pe alt post in cazul in care exista conditii de risc pentru sarcina

In cazul gravidelor care-si desfasoara activitatea in conditii fizice dificile, insalubre sau toxice, fiind expuse la factori de risc pentru sarcina (toxine), angajatorul are obligatia fie sa le mute pe alt post, fie sa le acorde pauze mai lungi de relaxare si conditii mai facile si sigure de munca.

Ore libere platite pentru consultatii prenatale

In cazul in care trebuie sa mergi la medic pentru consultatii prenatale in timpul orelor de program, angajatorul are obligatia, prin lege, sa iti acorde dispensa si sa iti plateasca normal orele lipsite.

Program redus in conditii speciale de sanatate

In situatia in care medicul informeaza in scris angajatorul ca gravida nu poate indeplini durata normala de munca, deoarece sanatatea nu ii permite, angajatorul este obligat sa ii reduca cu o patrime numarul de ore de munca. De asemenea, are obligatia de a mentine veniturile salariale integrale, potrivit reglementarilor legale privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.

Concediul de risc maternal

Acest tip de concediu este oferit in special gravidelor care se afla intr-o stare de sanatate precara, au o sarcina la risc sau care nu pot face fata tipului de munca prestat si au nevoie de un repaos indelungat, in special in ultima parte a sarcinii.

Concediul de risc maternal este de maxim 120 de zile si se acorda integral sau fractionat, in functie de recomandarea medicului specialist. Nu poate fi luat simultan cu alte concedii prevazute de legislatie.

Foto: Blog.firstreference.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului