Sarcina

#sarcina #descoperire sarcina #teste de sarcina

Modalitati de a descoperi o sarcina de-a lungul timpului

"Sunt insarcinata sau doar imi este rau?". O intrebare veche de cand lumea, pe care la un moment dat in viata fiecare femeie si-a pus-o cel putin o data! Astazi, in lumea moderna, testele de sarcina sunt obiecte banale, care se gasesc in toate farmaciile si au o acuratete de 99%, insa in urma cu 100 de ani aceste teste nu existau, iar femeile apelau la diferite modalitati de a afla daca sunt insarcinate.

Cum stiau viitoarele mamici ca sunt insarcinate, in urma cu mii de ani? Iata mai jos o scurta istorie a testelor de sarcina, oferita de livescience.com.


Egiptul antic

Una din primele modalitati prin care putea fi detectata o sarcina provine tocmai din Egiptul Antic. Arheologii au descoperit un papirus, datat din anul 1350 i.Hr, care spune ca femeile urinau pe seminte de grau si orz. Daca incoltea graul, femeia urma sa aiba fata, iar daca incoltea orzul, era baiat.

Semintele neincoltite insemnau ca femeia respectiva nu era gravida.

Metoda a fost verificata in 1960, iar cercetatorii au descoperit ca avea un sambure de adevar. Nivelul ridicat de estrogen din urina femeii insarcinate poate stimula germinatia semintelor, insa nu prezice si sexul copilului.


Evul Mediu

Testul de sarcina consta in plasarea unui ac intr-un flacon cu urina. Daca se inrosea sau se innegrea, femeia respectiva era considerata a fi insarcinata. Un alt test consta in amestecarea urinei cu vin. Alcoolul poate reactiona cu proteinele din urina, iar testul era relavant numai daca cel care il interpreta stia cum sa interpreteze schimbarea culorii.


Intre 1920 si 1960

In 1920, cercetatorii au identificat hormonul hCG (human chorionic gonadotropin) care apare numai la femeile insarcinate. Pentru a afla daca hCG este prezent, doctorii injectau urina femeilor in femele de soareci, iepuri sau broaste. Respectivele animale prezentau schimbari hormonale si astfel se putea afirma ca femeia in cauza este insarcinata.


In 1970

In 1972, testele de sarcina se faceau in cabinetul doctorului, insa in 1976 a aparut kitul pentru acasa. Pentru numai 10 dolari, femeile din SUA puteau sa afle singure, acasa, daca a venit sau nu barza. Testul dura doua ore pana la rezultat si includea o sticluta de apa purificata, substante chimice, pipeta si recipient steril. Utilizat corect, prezenta o acuratete de 97% pentru rezultatele pozitive si 80% pentru cele negative.


Din 1990 pana astazi

Incet-incet testele au devenit mai simple si mai usor de folosit, dovedind o eficienta de 99%, in timp ce rezultatul iese in cateva minute. Primul test de sarcina digital a aparut in anul 2003.


Sursa foto: todayifoundout.com

  •   2013-06-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Gratiela Petrescu

Vezi toate articolele

Articole din sarcina

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, sociolog Elena Carstea: Cum ne protejam animalul de canicula

Expertul Acasa.ro, Elena Carstea, sociolog

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii