Sarcina

# simptome neplacute sarcina #simptome sarcina #sarcina

Simptome neplacute care pot sa apara in sarcina

Sarcina aduce viitorilor parinti multa bucurie, dar uneori poate insemna si simptome neplacute pe care mamica trebuie sa le suporte. Unele dintre acestea nu sunt grave si nu pun in pericol sarcina, dar altele pot insemna posibile complicatii si trebuie anuntat imediat medicul.

Iata care sunt cele mai frecvente manifestari neplacute pe care o femeie le poate resimti in timpul sarcinii si care ar putea fi cauza lor.

Greata matinala

Este un fenomen cu care se confrunta cele mai multe viitoare mamici. Apare de obicei in primul trimestru de sarcina si nu necesita tratament. Este o reactie normala a organismului la schimbarile hormonale prin care trece in aceasta perioada. Greata apare de regula dimineata si este ameliorata dupa o masa usoara. In aceasta perioada trebuie evitate alimentele bogate in grasimi, care sunt mai greu de digerat.

Uneori, este posibil ca starea de greata si varsaturile sa fie mai intense si de durata, pe intreaga durata a sarcinii. In acest caz, este posibil ca femeia sa sufere de disgravidie (sarcina toxica), complicatie care apare la 2% dintre gravide. Este necesara consultarea medicului si urmarea unui tratament, poate chiar internarea in spital, pentru ca apare riscul de deshidratare.

Tulburari digestive

Pe masura ce fatul creste si pune presiune pe organele interne, pot sa apara mai multe manifestari neplacute de ordin digestiv. Cele mai intalnite sunt arsurile gastrice si constipatia. Pentru ameliorarea acestor probleme, gravida trebuie sa evite sa stea intinsa imediat dupa ce mananca, sa consume alimente usor de digerat si multe fructe sau suplimente speciale, pentru stimularea digestiei si prevenirea constipatiei.

In mod normal, acum dispare greata matinala, dar apare senzatia frecventa de urinare, deoarece uterul creste in dimensiuni si apasa pe vezica.

Daca gravida are dureri abdominale sau sangerari vaginale, trebuie anuntat imediat medicul. Aceste manifestari semanana foarte mult cu simptomele fibromului uterin. Fibromul este o tumora benigna formata la nivelul uterului. Poate fi descoperit in timpul unei ecografii de sarcina, iar daca nu are dimensiuni mari, atunci nu este periculos si nu necesita tratament, doar monitorizare atenta. Medicul va decide care este cea mai potrivita solutie si daca prezenta unui fibrom duce la risc de avort sau de nastere prematura.

Probleme de respiratie

In ultimele luni de sarcina, fatul a crescut mult, iar pentru gravida odihna devine din ce in ce mai dificila. Pot sa apara insomniile, pentru ca este mai greu de gasit o pozitie confortabila in pat. Un alt fenomen care poate sa apara este dispneea, adica dificultatile de respiratie. Problema nu este grava, dar produce disconfort si apare mai ales atunci cand gravida sta culcata pe spate sau cand face efort.

Fenomenul este insa unul normal, provocat de modificarile circulatorii care au loc in ultimele luni de sarcina si de dimensiunea mare a abdomenului, care pune presiune pe plamani.

In concluzie, in timpul sarcinii pot sa apara mai multe simptome neplacute, care trebuie sa fie atent monitorizate de catre viitoarea mamica si de medicul ei. Cele mai multe nu pun in pericol sarcina sau sanatatea gravidei, dar exista si situatii in care manifestarile neplacute pot fi semnul unor complicatii. De aceea, comunicarea permanenta cu medicul obstetrician este esentiala, pe toata durata sarcinii.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/-G2iJF_aUws

 Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare