Adolescenti

#nastere #nastere prematura #riscuri nastere prematura #afectiuni mentale prematuri

Copiii nascuti prematuri, predispusi la tulburari psihice in adolescenta

Copiii nascuti prematuri nu sunt predispusi doar complicatiilor imediate, care apar pe fondul dezvoltarii insuficiente a organelor si functiilor, ci si mai tarziu, cand risca sa dezvolte tot soiul de tulburari psihice. Cele mai noi studii au evidentiat faptul ca bebelusii nascuti inainte de termen prezinta un risc crescut sa sufere de psihoza, tulburari bipolare sau depresie. Iata la ce riscuri mai sunt predispusi prematurii!

Riscul de boli mentale la prematuri

Mai multi oameni de stiinta din Marea Britanie si Suedia au descoperit, in urma mai multor studii, ca bebelusii nascuti inainte de termen sunt predispusi sa dezvolte boli psihologice grave, precum depresia, tulburarea bipolara sau psihoza. Aceste afectiuni afecteaza intre 1 si 6% din populatia globului.

Cercetatorii sustin ca cei nascuti inainte de 32 de saptamani prezinta un risc de trei ori mai mare sa fie spitalizati cu o boala mentala, inainte de a implini 16 ani.

Bebelusii nascuti cu putin timp inainte de 40 de saptamani nu prezinta un risc atat de mare, dar specialistii sustin ca pot aparea modificari importante in dezvoltarea creierului, atunci cand nu se nasc la timp.

Se pare ca riscul creste sau scade in functie de afectiunea la care este predispus. Psihoza prezinta un risc de 2.5 ori mai mare la prematuri, depresia severa de trei ori mai crescut, iar tulburarea bipolara prezinta sanse de peste 7.2 ori mai multe sa apara la nascutii sub 32 de saptamani de sarcina.

Majoritatea prematurilor se nasc sanatosi si perfect dezvoltati, fara complicatii sau probleme de ordin psihologic ori cognitiv, iar riscul este greu de dedus la nastere.

Descoperirile nu reusesc sa previna in totalitate riscul, dar sunt de folos medicilor pentru a depista persoanele vulnerabile la a dezvolta aceste boli si, ulterior, pentru a gasi metodele adecvate pentru a diminua evolutia si severitatea lor.

Chiar daca pana acum nu s-au identificat leacuri sau tratamente pentru tratarea ori prevenirea acestor boli, descoperirea faptului ca nasterea prematura ar putea fi cauza a unora dintre cele mai comune, dar si misterioase, boli mentale este un progres si ar putea ajuta, pe viitor, la gasirea unor terapii eficiente sau metode de a le combate si vindeca.

Alte complicatii frecvente la prematuri

Dincolo de afectiunile mentale in cauza, bebelusii nascuti prematur prezinta si alte riscuri sau complicatii, cauzate de dezvoltarea incompleta atat a creierului, cat si a altor organe, cum ar fi:
 

  • detresa respiratorie;
  • complicatii cardiace si pulmonare (ischemie miocardica, insuficienta cardiaca, bronhodisplazie);
  • insuficienta renala;
  • hemoragii digestive, enterocolita;
  • tulburari glicemice;
  • sechele neurologice;
  • defecte metabolice etc.


Nu toti prematurii sunt predispusi la astfel de afectiuni, insa este important ca starea lui de sanatate sa fie monitorizata constant si sa se discute, impreuna cu medicul, toate implicatiile pe care nasterea prematura le-ar putea avea asupra sanatatii si dezvoltarii lui viitoare, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, pentru a sti exact la ce sa te astepti si ce semne sunt ingrijoratoare, pentru a le lua in considerare in ingrijirea copilului.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Servicii pentru acasa

Cauta
in

Sfatul expertului