Cresterea copilului

#adolescent #minciuna #parinte #pedeapsa

Ce sa faci daca adolescentul tau te minte

Nevoia de libertate si intimitate ii determina pe adolescenti sa minta aproape in legatura cu orice, chiar daca este vorba, adesea, despre lucruri nevinovate. Cu toate acestea, lucrurile iti pot scapa de sub control, mai ales atunci cand copilul tau se afla sub influenta unui anturaj nefavorabil.

Printre primele semne care trebuie sa iti dea de inteles ca adolescentul tau te minte, sunt cateva dintre cele mai utilizate fraze prin care acestia incearca sa iti ascunda diverse lucruri: “Am uitat”, “Nu stiam ca vorbesti serios”, “Nu credeam ca o sa te superi”, “Nu a fost vina mea”, “A fost un accident”.

Cu toate ca adolescentul va gasi oportunitati pentru a te minti, este important sa ii explici faptul ca minciunile il pot costa destul de mult, atunci cand este vorba despre lucruri mai serioase, ca probleme in anturaj, prieteni, situatia scolara etc.

Iata cateva lucruri pe care poti sa le faci pentru a preveni minciunile la adolescent:

 

Explica-i riscurile

 

Explica-i adolescentului tau ca, mai devreme sau mai tarziu, orice minciuna va iesi la suprafata si il poate costa destul de mult. In primul rand, minciunile ii ranesc pe cei din jur, fie ca este vorba despre familie sau prieteni. O minciuna implica o alta si o alta minciuna, pana cand sirul va fi atat de lung incat adevarul se va afla. Minciunile il pot determina sa piarda controlul asupra situatiei - va trebui sa fie mereu atent la ceea ce spune sau cum se comporta, pentru a nu se da de gol. Mai mult, lucrurile pe care le ascunde de tine ii pot aduce mai tarziu probleme pe care, datorita lipsei de experienta, nu va sti cum sa le rezolve.

Incearca sa gasesti un moment potrivit in care sa aduci toate acestea in discutie. Adopta un ton prietenos si nu incepe cu acuze, ci ofera-i sfaturi de care sa tina cont mai tarziu.

 

Fii flexibil

 

Adolescentul are nevoie de libertate, iar acesta va face tot posibilul pentru a obtine lucrurile pe care si le doreste. Desi nu prea iti place faptul ca adoelscentul tau vrea sa iasa in oras pana la ore tarzii, sa iasa prin cluburi sau sa plece la munte cu prietenii, daca alegi sa ii interzici toate acestea, atunci sunt sanse mari sa te minta si sa isi faca de cap.

Asta nu inseamna ca trebuie sa ii lasi mana libera, insa orice se poate negocia. Incercati sa gasiti un compromis pentru dorintele sale, astfel incat amandoi sa simtiti ca ati castigat ceva din situatia respectiva.

 

Trateaza-ti adolescentul cu respect

 

Adolescentul tau iti cere in mod constant sa nu il mai tratezi ca pe un copil; incearca sa ii respecti punctul de vedere si sa il asculti in mod eficient. Acorda-i respectul pe care il merita, chiar daca in cele din urma vor exista si lucruri pe care i le vei refuza.

Apeleaza la logica si explica-i rationamentul deciziilor tale, pentru a castiga credibilitate in fata acestuia. De asemenea, ofera-i posibilitatea de a aduce propriile argumente; ia decizii in favoarea adolescentului, daca rationamentul pe care ti l-a adus a reusit sa te convinga.

Nu in ultimul rand, nu uita sa ii arati acestuia faptul ca beneficiaza de increderea ta, mai ales daca adolescentul a avut pana atunci un comportament ireprosabil.

 

Ofera-i posibilitatea de a-ti castiga increderea

 

Orice lucru maret se face cu pasi mici; explica-i adolescentului ca increderea ta trebuie castigata. Ofera-i responsabilitati si observa cum se comporta in diferite situatii. De asemenea, poti vedea daca intr-adevar asculta de compromisurile stabilite intre voi doi sau de regulile impuse de tine. De exemplu, daca vrea sa iasa in oras, stabiliti o ora la care ar trebui sa se intoarca. Responsabilitatea sa este sa respecte acea ora, in caz contrar, va pierde din increderea ta si din libertatea pe care incerci sa i-o acorzi. Cu cat incepe sa iti castige increderea, cu atat ii poti oferi responsabilitati si libertate pe masura.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Sfatul expertului