Cresterea copilului

# efecte interzicere plans # educatie emotionala #plans #crestere copil #psiholog

Ce se intampla atunci cand le interzicem copiilor sa planga? Explicatiile psihologului

„Taci, nu mai plange!” Cati dintre noi n-am auzit asta crescand? Majoritatea copiilor inca o aud. Este o replica, care se perpetueaza pana in ziua de azi, ca un ecou care se propaga, sigur si precis. Vine din urma cu foarte multi ani si a trecut ca o mostenire, de la o generatie la alta. Unii au refuzat aceasta mostenire, in timp ce altii au ales sa si-o asume, dar si sa o paseze mai departe.

 

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tanasescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica (INLPSI), atunci cand ni se interzice sa plangem, practic ni se neaga trairea emotiilor din acel moment. Daca peste aceasta respingere si interdictie, pana la urma, vine si un comentariu de genul „te faci de ras”, „ma faci de rusine”, „o sa rada lumea de tine”, „nu trebuie sa arati ca esti slab” s.a.m.d., se porneste un domino de efecte care, in lant, ajung sa ne strice treburile ca adulti.

“Atunci cand ni se zice sa nu mai plangem, ni se neaga intreaga existenta din acel moment. Ajungem sa invatam ca nu vom fi niciodata doriti si acceptati daca ne aratam suferinta si astfel, alegem sa nu mai aratam ceea ce simtim. Practic, incepem sa ne deconectam de la trairile noastre interioare si sa ne gandim emotiile. Acest lucru duce la rationalizare, la accesarea si folosirea resurselor care nu ne pot ajuta cu adevarat sa gasim solutii. Fara a ne da voie sa simtim si sa manifestam emotiile trezite de diferite evenimente, ajungem sa ne simtim blocati in mintea si corpul nostru, traind cu un sentiment de inadecvare dar si de greutate, ducand dupa noi acele greutati emotionale neprocesate”, explica psihologul Andra Tanasescu.

Deprindem mecanisme de coping care pot deveni problematice

Mai mult, specialistul este de parere ca ajungem sa ne formam mecanisme prin care sa nu mai reactionam emotional, daca ajungem sa credem ca exprimarea emotionala este gresita. Formam un fel de parghie care ne trece direct in rational si putem ajunge intr-atat de departe, incat atunci cand apar evenimente noi ce pot trezi emotii, sa nu avem nici o reactie.

“Acest lucru poate fi problematic atat in relatie cu ceilalti, cat si cu noi insine. Sunt persoane care, spre exemplu, ajung sa se judece ca n-au nici un fel de sentiment sau traire emotionala si isi construiesc credinta ca sunt „stricati” si ca nu merita sa se bucure de viata. Emotia reprezinta energie. Precum curentul care trece prin cabluri si alimenteaza orice dispozitiv conectat la el, similar functioneaza si emotiile pentru corpul nostru. Daca noi traim emotii, dar le blocam repede intr-un recipient imaginar, din dorinta de a nu le lasa sa se manifeste, practic blocam energia acelei forte vii si ajungem sa fim incarcati cu toate acestea. Greutatea acelei energii stagnante din corp se duce pe organe si astfel, putem ajunge sa ne imbolnavim fizic, din cauza reprimarii suferintei emotionale. Din moment ce exprimarea emotionala vine, de cele mai multe ori, in interactiunile cu ceilalti, daca ajunge sa o asociem cu un comportament nedorit, putem opta sa limitam sau chiar sa oprim orice interactiune cu cei din jur. De ce? Pentru ca este mai simplu sa eviti sa traiesti emotii noi, sa fii provocat, decat sa trebuiasca sa faci fata unor posibile provocari noi, neprevazute. Astfel, plansul este intotdeauna indreptatit si potrivit pentru copilul care plange, caci el inca nu stie o alta modalitate de a-si exprima emotiile. La fel si pentru noi, adultii, atunci cand nu avem la indemana acea alta cale de exprimare, cand ne ia trairea pe dinainte sau cand asta e pilotul automat cu care am crescut”, declara psihologul Andra Tanasescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica (INLPSI).

Sfaturile psihologului: Ce poate ajuta in situatiile in care copilul plange „din nimic”?

  • Ascultarea empatica fara a judeca, pentru ca el are nevoie ca emotiile sale sa fie recunoscute, nu are nevoie de sfaturi (valabil de multe ori si pentru noi, ca adulti).
  • Verbalizarea – sa-i dam un nume emotiei, ca sa o poata recunoaste ulterior.
  • Respectul – venim in intampinarea emotiei exprimate si ii aratam ca i-o respectam, ca ea este reala pentru el, iar noi nu o minimizam.
  • Intelegerea – il putem invita sa vorbeasca despre ce s-a intamplat si ce nevoie nu i-a fost indeplinita in acel moment. In felul acesta il ajutam sa gestioneze emotiile si sa descopere modalitati de reglare a lor, avand ca rezultat dezvoltarea lor ca adulti echilibrati, capabili de a-si gestiona emotiile chiar si in cele mai provocatoare momente ale vietii lor.

FOTO: pexels.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului