Cresterea copilului

#infertilitate feminina #fertilitate #infertilitate #preconceptie

Cum sa stimulezi fertilitatea in cuplu

1 din 7 cupluri au probleme in ceea ce priveste fertilitatea si  astfel in conceperea unui  copil, iar expertii estimeaza ca aceasta criza se va dubla in urmatorii 10 ani. Tratamentele si medicamentele de stimulare a fertilitatii sunt destul de scumpe, insa din fericire, exista anumite trucuri care te pot ajuta sa stimulezi fertilitatea si sa previi astfel de probleme.


Renunta la fumat


Exista dovezi medicale conform carora exista o legatura foarte stransa intre fumat si numarul mic de spermatozoizi . Un studiu recent a aratat ca barbatii care fumeaza au o concentratie mai mica de protamina, o proteina esentiala pentru producerea spermei. De asemenea, femeile care fumeaza in timpul sarcinii au un numar redus de celule germinale in embrion, fapt care poate provoca probleme de fertilitate bebelusului atunci cand acesta ajunge la maturitate.


Redu consumul de alcool


Consumul excesiv de alcool este asociat cu scaderea numarului de spermatozoizi, precum si cu diverse anomalii ale spermatozoizilor.  Alcoolul poate duce la aparitia unor spermatozoizi mutanti, lucru care va afecta dezvoltarea fetusului. Se cunoaste faptul ca acesti spermatozoizi mutanti provoca probleme de sanatate bebelusilor sau pierderea sarcinii .


In cazul tatilor care consuma foarte mult alcool in general, sunt afectate ulterior si relatiile cu copiii.


Mentine-ti o greutate optima


In cazul in care ai cateva kilograme in plus, ar fi bine sa incerci sa ajungi la o greutate potrivita – excesul de grasime duce la o supraproductie de hormoni care perturba ovulatia.  Asta nu inseamna ca trebuie sa slabesti brusc sau sa tii diete drastice pentru ca in lipsa unei alimentatii potrivite, corpul tau nu va mai produce  un alt tip de hormoni, necesari  pentru a sustine o sarcina.


Fa sport


Cand sunt combinate cu un regim alimentar echilibrat, exercitiile moderate te ajuta sa iti mentii o greutate corporala sanatoasa si activeaza cele mai importante functii din organism, care la randul lor stimuleaza fertilitatea. Alearga in aer liber, joaca tenis, inoata sau mergi cu rolele. Nu doar ca vei avea sanse mai mari sa ramai insarcinata, dar psihic te vei simti mai bine, iar fizic vei arata impecabil.


Relaxeaza-te


S-a dovedit stiintific ca acele cupluri care isi planifica partidele de sex astfel incat ele sa se nimereasca in perioada ovulatiei, au sanse mai mici de a face un copil. Incercati sa va relaxati, faceti sex de placere, atunci cand simtit nevoia si dorinta. Conceperea unui copil ar trebui sa fie un moment relaxant si placut, nu unul stresant si frustrant.


Mananca sanatos


Incearca sa mananci alimente cat mai putin procesate, lipsite de E-uri si coloranti. Daca este posibil, gaseste un producator de fructe si legume 100% bio si achizitioneaza lapte de la o persoana care are vaca acasa (la marginile oraselor sunt foarte multe persoane care stau la curte si vand lapte proaspat). Acesta este neprocesat si are un gust mai bun decat cel din comert.


De asemenea, barbatilor le este recomandat sa manance alimente bogate in zinc (fructe de mare, carne, cereale integrale , oua) seleniu (carne, fructe de mare, nuci), vitamina E (seminte, masline, spanac). Aceste ingrediente imbunatatesc considerabil fertilitatea masculina.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Top