Refuzarea unei sau altei dorinte pentru propriul copil poate fi foarte dificila pentru multi parinti, astfel ca ei se straduiesc sa-i indeplineasca acestuia practic orice dorinta, uneori chiar sa le anticipeze, in mod eronat. Insa a fi un parinte bun nu inseamna sa cedezi mereu in fata copilului. Atunci cand copilul mai creste, parintii trebuie sa invete sa faca diferenta intre ceea ce este intr-adevar important pentru copilul lor si ceea ce el face pentru propria comoditate sau placere.
Este cunoscut faptul ca niciun copil nu se naste rasfatat, dar aproape cu siguranta devine rasfatat atunci cand adultii din preajma lui (parinti, bunici, unchi etc.) sunt prea permisivi si mereu dispusi sa le satisfaca toate poftele. Practica de viata a demonstrat ca daca parintii nu stabilesc niste reguli si limite clare, copilul va intelege cu timpul ca el detine puterea in familie si in rezultat se va comporta ca si capul familiei. Deci pana unde se poate merge cu indulgenta?
Cele doua fatete ale indulgentei
Stilul indulgent de educare sau interactionare se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste conform propriilor dorinte, fara a-i impune prea multe restrictii. Pentru parintii prea permisivi, cea mai mare valoare in activitatea de educare a odraslei sale o reprezinta libertatea de expresie si actiune. Parintele ingaduitor manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine. Totodata, copilul va prelua modul si stilul de interactiune cu mediul inconjurator de la parinti, deoarece stim ca mai ales la varsta prescolara, copiii sunt ca niste scannere pentru orice face si spune parintele sau. Analizele expertilor arata ca un stil parental indulgent sta si la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de alta parte, copilul educat intr-o maniera indulgenta, va intelege mult mai greu sau chiar deloc rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere. De aceea, pentru foarte multi dintre adulti, aceasta categorie de copii pot parea dificili pentru adulti (de exemplu, pentru educatorii din gradinite). Parintii care ofera prea multa ingaduinta propriului copil, se pot astepta ca in curand el sa preia controlul familiei in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Deci aici este si pericolul, ca parintele va fi depasit.
Interactiunea dintre parinti si copii este complexa, mai ales la varsta prescolara si scolara. De cele mai multe ori problemele care intervin in relatia parinte-copil isi au originea in actiunile constiente sau inconstiente ale parintilor, de aceea este absolut necesar ca parintii sa-si analizeze stilul de educatie al propriilor copii. Nici un stil nu este daunator atata timp cat nu se fac excese. Copiii se educa pentru o viata fericita, nu pentru propria comoditate.
