Cum ne pregatim copiii psihologic pentru prima zi de scoala? Dar pentru prima zi de gradinita?
Aici sunt doua lucruri total diferite. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori plecarea la gradinita este prima desprindere a copilului de familie, in special de mama sau parintele de atasament si lasat in seama unor persoane si locuri total necunoscute. De asemeni, foarte importanta este si varsta la care copilul pleaca la gradinita, daca are un an si putin sau 3 - 4 ani. Pentru aceasta prima separare este nevoie de o pregatire atenta atat pentru copil cat si pentru parinti, ce presupune un intreg ritual in care copilul este pregatit pentru ce urmeaza sa se intample - trezit dimineata la o anumita ora, imbracat, drumul pana la gradinita, momentul separarii efective dintre copil si parinte – ce atitudine avem, ce ii spunem copilului la plecare, ce argumente ii aducem pentru plecare sau il lasam educatoarei si ne furisam pe usa si am plecat. Din fericire tot mai multe gradinite din Romania au un program special in care pe parcursul catorva saptamani parintii pot sa isi insoteasca copilul la activitati si somn pentru a le fi mai usor sa se adapteze.
In ceea ce priveste prima zi de scoala, varsta este alta si pregatirea se va face altfel. Urmeaza cateva schimbari in viata copilului pentru care trebuie sa il pregatim: schimbarea cadrului – a locatiei, colectivitatii, dar mai ales a activitatii. Poate fi facut traseul pana la scoala, prezentata scoala, clasa, cadrul didactic cu care urmeaza sa interactioneze, pregatite rechizitele si asa mai departe.
Cum ar trebui sa le explicam copiilor ce urmeaza sa li se intample la scoala?
Consider ca pregatirea ar trebui facuta astfel incat sa le trezim curiozitatea si dorinta de a-si creea propriile perceptii despre ce urmeaza sa se intample. Ii putem ajuta cu intrebari de genul: “Uite ca acum ai crescut, urmeaza sa mergi la scoala si sa inveti lucruri noi, ai sa intalnesti o doamna invatatoare noua, colegi noi. Cum te simti cu asta? Esti pregatit pentru un nou inceput? Sunt convinsa ca ai sa te descurci, iar daca ai nevoie de mine, am sa fiu aici sa te sustin !” Este de evitat pe cat posibil sa facem proiectiile noastre ca si adulti “iti spun eu cum o sa fie!” sau “Ai sa vezi tu cand si cum o sa se intample”. Astfel le oferim copiilor sansa sa isi creeze propriile experiente si nu sa traiasca ceea ce am trait noi, in alte timpuri, alte conditii.
Este buna abordarea: “O sa mergi la scoala si o sa te joci cu multi copii” sau ii va creea iluzia ca este un loc de joaca si nu de studiu?
Jocul este specific copilariei si atunci nu este neaparat gresit. Insa daca copilul merge la gradinita este o pregatirea realista “Ai sa iti faci multi prieteni cu care sa te joci”, dar daca copilul merge la scoala, activitatile sunt altele si copilul trebuie pregatit corespunzator.
Care este cea mai buna abordare pe care s-o avem cu copilul atunci cand vine vorba de teme?
Din pacate temele sunt tot mai multe pentru copii de la o varsta atat de frageda, iar trecerea este foarte brusca, de la gradinita unde “jocul” este instrumentul de educare, la clasa 0, unde emele implica un numar foarte mare de ore pe care care copilul le petrece stand efectiv pe scaun. Responsabilizarea copilului trebuie sa fie facuta din timp, iar implicarea lui trebuie sa creasca gradual, atat in ceea ce priveste temele cat si alte sarcini. Responsabilizarea copilului se face in timp, iar implicarea lui trebuie sa creasca gradual, atat in ceea ce priveste temele cat si alte sarcini. Este foarte sanatos sa il responsabilizam inca de mic, specific varstei desigur, asfel ii crestem increderea pe care o are in el, oferindu-i increderea si sustinerea noastra pe parcursul procesului de invatare si dezvoltare.
Este bine sa ne indrumam copiii si sa ii tinem sub o stricta supraveghere sau cei mici ar trebui lasati sa se exprime liber?
Copiii ar trebui sa fie invatati in primul rand sa se cunoasca pe ei, sa fie in contact cu ei insisi, cu nevoile lor, si sa ramana in contact cu ceilalti si mai apoi vor sti sa se exprime liber, sanatos si constructiv pentru toata lumea. Degeaba ii invatam sa se exprime liber, daca nu ii si continem in ceea ce simt. De exemplu degeaba ii invatam sa se exprime liber cand sunt furiosi daca nu ii ajutam sa inteleaga si cum au ajuns la aceste emotii si ce sa faca cu ele.
In cazul unui conflict cu un alt copil care este cea mai buna solutie pentru a gestiona problema corect? Ce putem face pentru a-l invata pe copil cum ar trebui sa reactioneze pe viitor?
Aici este o mare problema in scoli pentru ca, accentul si interesul cad pe materii cum sunt Limba Romana, Matematica si nu intereseaza pe nimeni cum se simt copiii, daca se simt pe ei, daca sunt constienti de ceea ce sunt. De fapt, cu asta ar trebui sa inceapa orice forma de educare, prin cunasterea de sine. Copiii ar trebui sa fie educati sa se cunoasca mai bine pe ei, sa isi recunoasca emotiile, nevoile si apoi sa stie sa le exprime eficient in relatiile cu ceilalti (adulti si copii). In ceea ce priveste conflictele, copiii trebuie invatati sa comunice, sa isi gestioneze emotiile, sa tina cont si de ceilalti si astfel sa isi rezolve singuri problemele cu cei din jur. Acest lucru face parte din procesul lor de dezvoltare. De exemplu, daca unui copil ii este luata jucaria de un alt copil si fuge repede la mama sa si ii va spune “Sa imi dea jucaria”, iar mama intra in jocul lui si intermediaza evenimentul, copilul v-a invata din asta ca ori de cate ori are o problema, mama va rezolva pentru el, orice situatie. Prin urmare, copilul este privat de lectia relationarii.
Puteti oferi un sfat pentru mamicile care citesc Acasa.ro?
Sa creeze cat mai multe ritualuri cu copiii. Fiecare parinte ar trebui sa petreaca timp de calitate cu copiii lor. Aud tot mai des, in cabinet, parinti care spun: “Eu am bani, platesc orice activitate, copilul meu merge la toate optionalele, iar cand ajung acasa nu vreau sa mai aud nimic despre asta”. Ei bine, aceasta atitudine va avea efectele ei. Copilul are nevoie sa fie sustinut in procesul lui de invatare. Daca vreti, pentru el este si o validare, o recunoastere ca parintele ia parte la ceea ce se intampla in viata lui. Altfel, daca parintele este prea absorbit de serviciu ca sa mai participe si la activitatile intelectuale ale copilului, in timp v-a duce la o separare si mai mare intre ei.
Interviu realizat de Miruna Moldoveanu.
