Cresterea copilului

#vaccinuri #copil #vaccinare #boala #boli #tuberculoza #tetanos #hepatita #rujeola #rubeola #oreion #cancer de col uterin

Principalele vaccinuri la copil

Trei milioane de copii din intreaga lume primesc o sansa la viata in fiecare an datorita vaccinarii, dintre care un milion - gratie vaccinului impotriva rujeolei. Tuberculoza, hepatita B, gripa sau meningita sunt doar cateva dintre bolile care pot afecta noul nascut si care, in anumite cazuri, au ca finalitate mortalitatea infantila.

 

Sistemul imunitar al copiilor are nevoie de ajutor pentru a lupta impotriva acestor boli. Vaccinarea este aliatul numarul 1 in aceasta lupta. Copilul incepe prima imunizare inca din primele zile de viata, in maternitate, dupa care medicul specialist pediatru informeaza parintii cu privire la data fiecarei imunizari, dupa un program stabilit la nivel national.

Programul National de Vaccinare

De la 1 decembrie 2008 a intrat in vigoare noul calendar de vaccinare. Asadar, in primele 24 de ore de la nastere copiii primesc prima doza de vaccin impotriva hepatitei B. Dupa cateva zile nou-nascutii sunt vaccinati impotriva tuberculozei (BCG).

La doua luni, micutii primesc simultan vaccinul diftero-tetanic-pertussis acelular (DTPa), vaccinul polio inactivat (VPI) si a doua doza de vaccin hepatitic B (HepB), iar la patru luni o noua doza DTPa – VPI - simultan. In acest calendar mai este specificat ca la varsta de sase luni bebelusii sa primeasca simultan vaccinul DTPa - VPI si ultima doza HepB, si dupa implinirea unui an de viata – DTPa - VPI si vaccinul rujeolic-rubeolic- oreion (RRO).

Cand copilul a implinit patru ani se va administra o alta doza de DTPa, iar la sapte ani (in clasa intai) RRO. In clasa a III-a (in jurul varstei de 9 ani), fetitele vor fi injectate impotriva cancerului de col uterin, iar la 14 ani (in clasa a VIII-a) vaccinul diftero-tetanic pentru adulti (dT). Din zece in zece ani, se va repeta vaccinul diftero-tetanic pentru adulti (dT).

BCG sau vaccinul impotriva tuberculozei

Tuberculoza este o boala frecvent intalnita in Romania. Prima doza de BCG (Calmette si Guerin – inventatorii vaccinului) se face nou-nascutilor la patru-sapte zile de la nastere. Pentru mentinerea imunitatii la agentii tuberculozei, vaccinul se repeta in perioada prescolara si in primii ani de scoala . La intrarea in colectivitati, copiii sunt controlati daca sunt vaccinati dupa cicatricea vaccinala (floricica) si testati cu tuberculina dermica (daca zona injectata nu se inroseste, testul este negativ).

Importanta vaccinului BCG

In cele mai multe cazuri, tuberculoza este transmisa pe cale aeriana de la persoana bolnava prin tuse, saliva, stranut, infectate cu micobacteria tuberculozei. Daca aceasta maladie infectioasa nu este depistata la timp, bolnavul isi pierde capacitatea de munca si chiar poate muri.

DTP sau vaccinul diftero-tetanic-pertussis acelular

Vaccinul trivalent diftero – tetanos – tuse convulsiva, implementat de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), este administrat in primul an de viata, in trei doze, pentru a preveni trei boli foarte grave.

Difteria este o toxiinfectie bacteriana contagioasa, care se transmite rapid pe calea aerului. Aceasta poate aparea la nivelul amigdalelor sub forma unor membrane albicioase care se extind in faringe, impiedicand respiratia. Intr-un stadiu mai grav, aceste membrane pot sangera si chiar provoca paralizia palatului cervical.

Tetanosul este o infectie care apare cand o rana este contaminata cu pamant care contine spori de tetanos. Boala afecteaza sistemul nervos central si netrata poate provoca decesul, in special la copiii mici.

Tusea convulsiva se manifesta prin tuse spastica, cu accese repetitive, mai frecvente in cursul noptii, care se termina prin convulsie la inhalarea aerului. Afecteaza in special sugarii sau copiii cu varste fragede si daca nu este tratata corespunzator poate favoriza aparitia pneumoniei.

VPI sau vaccinul polio inactivat

Poliomielita este o maladie virala care afecteaza creierul si maduva spinarii si care poate duce intr-un final la paralizie infantila sau deces. Boala se transmite prin mecanismul fecalo-oral. Conditiile de igiena precara favorizeaza transmiterea bolii, prin contactul cu sursa infectata.

Vaccinul impotriva Hepatitei B

Hepatita B este o boala a ficatului care se transmite prin sange infectat cu virusul respectiv, dar si prin expunerea la fluide umane (lapte matern, sperma, secretii vaginale). Aceasta boala se manifesta prin oboseala accentuata aparuta brusc, lipsa poftei de mancare, greata, ingalbenirea pielii , urina inchisa la culoare si scaune decolorate.

RRO sau vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion

Rujeola sau pojarul cum este denumita popular este o boala infectioasa acuta care se manifesta prin eruptii la nivelul pielii. Este una dintre cele mai contagioase infectii respiratorii care se transmite de la un alt copil bolnav . Pe langa eruptiile tegumentare mai poate aparea febra ridicata, tuse seaca sau secretii nazale si oculare. Afectiunea dureaza aproximativ o saptamana. In cazul unor complicatii, rujeola poate fi insotita de otita, faringita, pneumonie, encefalita sau chiar poate surveni decesul copilului.

Rubeola (pojarul mic) face parte din aceeasi categorie de boala cu rujeola. Pe langa eruptiile cutanate, copilul poate prezenta semne de disconfort manifestata prin stare de rau, greata, dureri de cap etc.

Oreionul este o afectiune infectioasa, foarte contagioasa, care provoaca inflamarea glandelor salivare. Inghitirea alimentelor se face cu mare dificultate.Se intalneste in special iarna si se raspandeste foarte rapid la copiii aflati in colectivitati (gradinite, scoli etc).

Vaccinul impotriva cancerului de col uterin

Cancerul de col uterin este una dintre cele mai frecvente afectiuni ale tractului genital la femei. HPV (Human Papiloma Virus) este un virus extrem de contagios (exista peste 100 de tulpini de virus), de aceea infectia provocata de acesta este foarte intalnita. Vaccinul impotriva cancerului de col a fost introdus recent (toamna anului 2008) in Programul National de Vaccinare a copiilor din Romania.

Reactii adverse la vaccin

Injectia sub-cutanatata sau intra-musculara este realizata in umar, fesa, coapsa sau partea externa a bratului. Nu toti copiii reactioneaza la fel, unii pot prezenta o anumita roseata sau umflatura in zona injectata. Aceasta umflatura rosie si dureroasa, fara gravitate, este destul de frecvent intalnita. In caz de reactie locala dureroasa, pediatrul te va sfatui ce produs sa aplici.

De asemenea, dupa vaccinare mai poate aparea o reactie febrila care se poate trata prin administrarea unui antitermic, dupa trei ore de la vaccinare. In caz de febra puternica, este indicat sa consulti un medic.

Vaccinuri suplimentare

Pe langa Programul National de Vaccinare se mai poate face imunizarea ocazionala in anumite situatii, cum sunt epidemiile de gripa (vaccinul antigripal), de hepatita A (vaccinul antihepatita A), de varicela (vaccinul antivaricela) sau in cazul muscaturilor de caine (vaccinul antirabic).

Cand nu se face vaccinarea?

Exista si situatii cand copilul nu ar trebui vaccinat, insa destul de putine. Astfel, este bine sa-ti informezi medicul daca:

- copilul are febra mare;

- urmeaza un anumit tratament;

- are alergie (reactie anafilactica), in special la oua;

- este bolnav de SIDA;

- a prezentat convulsii.

Atentie: Trebuie retinut ca vaccinurile sunt obligatorii, iar costurile lor sunt suportate de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Top

Sfatul expertului