Cresterea copilului

#familie #relatii #parinti #personaliltate #trasaturi #rude #asemanare #mama #tata

Sunt unica sau un simplu produs al familiei mele?

Pana acum, mi s-a spus ca sunt la fel de incapatanata ca taica-miu si la fel de aeriana ca matusa -mea. Ca am preluat gesturile maica-mii si trasaturile fizice ale bunicii mele. Din cand in cand, cand imi misc capul spre stanga mi s-a spus ca aduc din profil cu sora mea si ca atunci cand raspund la telefon preiau vocea verisoarei mele.

Eu ma intreb doar atat: In tot acest cumul de insusiri, eu pe unde mai sunt? Individualitatea mea se mai claseaza si ea pe undeva? 

Ma gandesc ca poate prin somn.  Nu de alta, dar atunci cand dorm, nu mai misc si nu mai gandesc,  deci nu mai am ce trasatura de caracter sa imprumut.

Nici aici insa nu am vreo siguranta. Cu credinta in suflet spun ca la un moment dat tot se va trezi cineva  care sa ma instiinteze ca atunci cand dorm aduc cu domsoara Elefteria, o matusa indepartata din cea de-a cincea speta a familiei mele cele numeroase.

Iar, partea amuzanta in toata aceasta poveste este ca adeseori, multe asemanari care mi se imputa, sau mai degraba zis multe rude care iau chipul si asemanarea mea nici nu mi-a fost dat sa le cunosc vreodata. Si ma gandesc ca ar fi totusi dragut sa stiu si eu pe cine copiez. Pana la urma carei femei sau barbat din intinsul meu arbore genealogic   ii duc trasaturile de caracter mai departe?

Ceea ce mi se pare insa si mai interesant este ca atunci cand imi spun ai mei parinti ca seman cu unul si cu altul, conteaza foarte mult si cat de tare ii enervez pe moment. De exemplu, daca ma cert cu maica-mea pe o o anumita tema si vede ca nu o scoate sub nicio forma la capat cu mine, imi tranteste brusc un „esti la fel de incapatanata ca taica-tu” si pleaca.  In tot acest timp, daca taica-miu se afla prin preajma nu se opreste sa nu exclame un „Nu seamana domnule cu mine”, desi cu cateva zile inainte cand am realizat ceva bun imi spunea cu patos: „Fata lu tata, cu cine sa semene si ea daca nu cu mine?”

Cand esti mica in schimb, lucrurile sunt mult mai clare: orce comparatie este buna.  De fiecare data cand esti asemuita cu vreo rubedenie, comparatia vine insotita si de o fraza flatanta gen: „Vai, ce frumos!” sau „Vai ce minunat, ti-am zis eu ca seamana cu mine!” etc. Probabil ca dragalasenia specifica primilor ani din viata o aprecieaza si o doreste toata lumea, ca atare ca nu e loc de interpretari.

La maturitate insa, trasaturile pana nu deunazi apreciative pe care le mostenesti sunt brusc dezmostenite si capata o alura negativa. Si exact in aceste momente ti-ai dori si tu sa ti se recunoasca totusi individualitatea. Pana la urma tu esti tu si nu tu in combinatie cu mama, tata sau matusa. Atunci cand gandesti vrei sa crezi ca folosesti propriile tale idei izvorate din chintesenta ta si nu o serie de concepte imprumutate de la aceia mai intelepti din neam. Iar, atunci cand te uiti in oglinda ai vrea sa-ti vezi frumusetea ta unica si originala si nu trasaturi redesenate ale mamei sau surorii tale.

Tu cu cine semeni si cu ce trasaturi imprumutate din neam te mandresti si cu care nu?
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului