Alaptarea

# conceptii gresite #mituri #alaptare #mituri alaptare

Mituri despre alaptare. Conceptii gresite care priveaza copilul de cea mai buna hrana

Alaptarea, considerata cea mai sigura si sanatoasa hrana pentru sugari, este un proces care a trebuit sa treaca de testele multor critici, dar si de vehementa miturilor care s-au format in jurul ei. Desi medicii sustin ca nu exista o hrana mai buna decat laptele matern pentru bebelusi si ca alaptarea este cel mai frumos dar pe care il poti oferi copilului pentru viitorul sanatatii lui, unii sceptici s-au grabit sa contureze cateva prejudecati legate de aceasta practica, care au pus mamele pe ganduri.

1. Mamele fumatoare nu au voie sa alapteze

De frica sa nu afecteze sanatatea bebelusului, mamicile care fumeaza prefera sa renunte la alaptat in favoarea formulelor de lapte. Ceea ce nu stiu ele este ca aceasta masura este mai daunatoare copilului decat aceea de a-l hrani la san, in ciuda viciului lor. Potrivit specialistilor, laptele matern al fumatoarelor reuseste sa reduca din efectele nocive ale fumului asupra plamanilor celui mic, lucru care nu se intampla atunci cand este hranit cu lapte praf.

2. Alaptarea in public este indecenta

Alaptarea in public este unul dintre subiectele delicate asupra carora s-au format tot soiul de teorii si dezbateri care au catalogat gestul ca fiind indecent. Concluzia este ca gestul nu este deloc ofensator, atat timp cat este realizata discret, ci un proces firesc si natural, esential pentru buna dezvoltare a copilului.

3. Nu poti alapta daca ai sanii mici

Exista o conceptie gresita care stabileste o relatie de cauzalitate intre dimensiunea sanilor si imposibilitatea de a alapta. Volumul de lapte sau lactactia nu are nicio legatura cu dimensiunea sanilor. In cazul in care nu apare lactactia, cauta cauzele in alte aspecte medicale, independente de dimensiunea sanilor.

4. Trebuie sa opresti alaptarea daca ramai insarcinata

In cazul in care ramai insarcinata in timp ce alaptezi, nu este nevoie sa te opresti din a-ti hrani bebelusul la san. Sarcina nu afecteaza cu nimic compozitia si calitatea laptelui matern.

5. Alaptatul modifica forma sanilor

Daca faci parte din categoria mamicilor care se tem ca, daca alapteaza, isi deformeaza sanii, este bine sa renunti la idee si sa incepi sa-i oferi micutului tau hrana naturala si unica de care are atata nevoie. Sanii incep sa sufere modificari de marime si forma inca din momentul in care ramai insarcinata, iar alaptarea nu are nicio influenta asupra acestor caracteristici.

Sursa foto: parentsworld.com.sg

  •   2014-01-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Daniela Ganciu

Vezi toate articolele

Articole din alaptarea

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii